Compania poloneză de telecomunicaţii Telekomunikacja Polska, controlată de France Telecom (49,8%), trebuie să plătească daune de aproximativ 400 milioane euro către Danish Polish Telecommunications Group, potrivit deciziei unui tribunal de arbitraj.
Disputa, veche de nouă ani, vizează volumele de trafic din reţeaua poloneză de fibră optică din perioada 1994-2009, compania daneză susţinând că are dreptul la 14,8% din profitul net al reţelei din acest interval, potrivit Reuters.
Decizia tribunalului de arbitraj constituit la Viena vizează tarifele de transport din perioada 1994-2004, iar GN Store Nord, acţionarul majoritar al Danish Polish Telecom, a anunţat că va solicita compensare şi pentru perioada 2005-2009.
TP a anunţat că decizia nu va afecta politica de dividende a companiei, dar va avea un impact negativ asupra profitului net consolidat din perioada ianuarie-septembrie 2010, cât şi asupra rezultatelor pe întregul an.
France Telecom a anunţat luni că îşi menţine estimările privind rezultatele financiare proprii şi că divizia poloneză analizează viabilitatea unei contestaţii.
Citește pe Antena3.ro