x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Google are de gând să ofere wi-fi peste tot

Google are de gând să ofere wi-fi peste tot

22 Mai 2014   •   22:49
Google are de gând să ofere wi-fi peste tot

Google e o corporaţie, principala sa activitate e să facă bani, cât mai mulţi, aşa că poate fi altfel decât încântat atunci când tot mai mulţi oameni folosesc internetul pentru a genera trafic.

Aşa că... Google are în planurile sale subvenţionarea instalării de hot-spot-uri în zonele în care oamenii sunt nevoiţi să petreacă ceva mai mult timp - restaurante, cabinete medicale, birouri notariale, săli de fitness şi chiar în cadrul unor instituţii publice, cum ar fi bibliotecile.

Google va pune la dispoziţie servicii de calitate, atât hardware, cât şi de sofware, acestea urmând să le înlocuiască pe cele deja furnizate clienţilor în locaţiile menţionate, dar de calitate mai slabă.

Fără îndoială acţiunea Google va fi un succes, accesul liber la internet fiind pentru oricine o tentaţie irezistibilă, chiar şi atunci când este cunoscut faptul că noi informaţii despre utilizatori şi despre comportamentul lor, vor fi stocate în noi baze de date.

×