x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

de Jurnalul National    |    31 Iul 2007   •   00:00
ACOPERIRE 3G+. Orange Romănia a extins aria de acoperire a serviciului 3G+ in zece oraşe, astfel incăt serviciul lansat in luna iunie este disponibil in prezent in 20 de localităţi. Noile puncte 3G+ acoperite de operator sunt Brăila, Bacău, Arad, Piteşti, Sibiu, Tărgu-Mureş, Baia Mare, Buzău, Satu-Mare şi Rămnicu-Vălcea. Serviciul permite clienţilor să acceseze internetul cu viteze de pănă la 3,6 Mbps (download).


BURSA PE MOBIL.
Operatorul Cosmote şi societatea de brokeraj Vanguard au incheiat un parteneriat prin care clienţii celor două companii pot efectua direct de pe telefonul mobil tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu. Prin accesarea paginii Vanguard, cu serviciul
i-mode, utilizatorii operatorului vor avea acces la o platformă de tranzacţionare la bursă.


JOC. Gameloft a lansat jocul pentru telefoane mobile "Guitar Legend: Get on Stage!". In repertoriu se află şi melodii rock clasice, precum "Smoke on Water" (Deep Purple) sau "Message in a Bottle" (The Police), iar jocul are 51 de niveluri.


HARRY POTTER MADE IN ROMANIA. "Dynamic lighting" este o tehnologie folosită pentru efecte vizuale in cadrul jocului "Harry Potter şi Ordinul Phoenixului" (versiune pentru celulare) şi este opera programatorilor romăni de la la Electronic Arts Mobile Romănia.

×
Subiecte în articol: IT