x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Integrare hard si integrare soft

Integrare hard si integrare soft

de Alina Munteanu    |    21 Dec 2006   •   00:00
Integrare hard si integrare soft
EVENIMENT > DIGITAL DAY
Digital Day, seminarii IT&C marca Jurnalul National Jurnalul National a reunit cei mai puternici oameni ai industriei IT&C romanesti pentru a discuta despre riscurile si oportunitatile generate de apropiata integrare in Uniunea Europeana.

In conditiile in care Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) este "slaba numericeste si timorata precum Militia", presedintele Comisiei IT&C din cadrul Camerei Deputatilor, Varujan Pambuccian, este de parere ca avem nevoie de reglementari uniforme si redefinirea pietelor de comunicatii. Aceste schimbari ar trebui sa ii vizeze si pe cablisti, deoarece avem deja un cablist operator de mobil, a completat Pambuccian.

RAZBOIUL TARIFELOR

O problema foarte importanta ridicata de operatorii de telefonie o reprezinta tarifele de interconectare. ANRC obliga Vodafone Romania si Orange Romania sa reduca tarifele la interconectare cu 11,3%, in patru etape, pana la 5,03 eurocenti pe minut, fata de 8,13 eurocenti in septembrie 2006. Recent, ANRC a decis amanarea cu un an a reducerii tarifelor de interconectare ale Orange si Vodafone, argumentand cu evolutia tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile in statele membre ale Uniunii Europene. Amanarea i-a nemultumit insa pe reprezentantii companiilor RomTelecom, Cosmote si Telemobil.

Reprezentantul Vodafone, Lidia Solomon, a declarat insa ca atat Vodafone, cat si Orange au micsorat tarifele cu circa 40% din 2002 pana in prezent, fapt sustinut si de Dorin Odiatiu, International Business Manager Orange.

Vodafone Romania a tinut sa lamureasca termenii "duopol" sau "favorizare", folositi, in opinia reprezentantului, fara responsabilitate din partea presei. In conditiile in care cele doua companii acuzate sunt intr-o concurenta acerba, nu se poate vorbi de duopol, deoarece clientul este cel care decide care oferta este mai buna pentru el.

In replica, directorul despre relatii publice al Romtelecom, Catalin Dima, a afirmat ca este o diferenta semnificativa intre reducerea tarifelor la interconectare intr-un an si respectiv in doi ani si patru luni. Operatorul incearca sa obtina in instanta suspendarea deciziei ANRC de reducere a tarifelor la interconectare de la 1 ianuarie 2007.

RADIATII?

Si cum problema antenelor de emisie ramane un punct vulnerabil, operatorii de telefonie mobila se lupta cu prejudecatile oamenilor sustinute de articolele de presa, spune Vodafone. Lidia Solomon considera ca nu pot livra noile tehnologii catre clienti sau nu se poate vorbi despre strategie de broadband atat timp cat sunt probleme si la instalarea antenelor pe blocuri si este nevoie de specialisti, mai ales din domeniul sanatatii, care ar trebui sa furnizeze populatiei informatii corecte. Calin Geru, B2B Marketing Manager UPC Astral, este nemultumit de etichetarea retelelor de cablu ca fiind ilegale. El este de parere ca accesul la reteaua metropolitana de fibra optica ar putea ridica probleme furnizorilor.

In ceea ce priveste respectarea directivei europene cu privire la colectarea si stocarea apelurilor telefonice, RomTelecom estimeaza costuri de aproximativ 12 milioane de euro. ANRC va asigura operarea sistemului.
×