O dată cu postarea articolului despre oraşul englezesc Dawlish, Wikipedia în limba română a ajuns la 100.000 de articole, a anunţat Bogdan Stăncescu, administrator la proiectul Wiki pentru România. Proiectul Wikipedia în limba engleză a fost iniţiat la 15 ianuarie 2001. Wikipedia în limba română a fost iniţiată la mijlocul anului 2003. La sfârşitul aceluiaşi an depăşise 3.000 de articole, iar în luna decembrie a anului următor ajunsese la 10.000 de articole. Pragul de 50.000 de articole a fost depăşit în ianuarie 2007. În raport cu Wikipedia în alte limbi, proiectul în limba romană a ocupat aproape constant poziţia a şaisprezecea, spune Stăncescu. Discuţiile despre crearea unei asociaţii Wikimedia locale în România sunt în desfăşurare. Wikipedia este un site “public”, în care oricine poate modifica aproape orice pagină în orice moment, printr-o tehnologie software numită wiki (“rapid” în limba hawaiană). Utilizatorii colaborează la scrierea articolelor, având posibilitatea de a le dezvolta şi retuşa succesiv.
Concurenţă. În luna decembrie a anului trecut, cei de la Google au anunţat că lucrează la o platformă care ar putea rivaliza cu enciclopedia online Wikipedia. Inginerii din Mountain View nu vor interveni ca editori în proiectul “Knol”, ci vor furniza doar infrastructura şi alte elemente ajutătoare pentru pagini.