x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Internetul nu bate poşta

Internetul nu bate poşta

de Alexandru Radescu    |    16 Oct 2007   •   00:00
Internetul  nu bate poşta

Mesageria electronică nu a reuşit incă să "ingoape" bătrănele servicii poştale. Numărul trimiterilor poştale in 2006 s-a ridicat la aproximativ 580 milioane de unităţi, in creştere cu 18,4% faţă de 2005.

Mesageria electronică nu a reuşit incă să "ingoape" bătrănele servicii poştale. Numărul trimiterilor poştale in 2006 s-a ridicat la aproximativ 580 milioane de unităţi, in creştere cu 18,4% faţă de 2005.

La nivelul anului 2006, in Romănia s-au procesat in medie 27 de trimiteri poştale pe cap de locuitor, in creştere de la 22 de trimiteri poştale din 2005 şi media de 19 unităţi din 2004. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare in Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, numărul trimiterilor poştale efectuate anul trecut s-a ridicat la circa 580 milioane de unităţi, in creştere cu 18,4% faţă de 2005.

TRAFIC INTERNAŢIONAL. Conform raportului anual al ANRCTI, din totalul trimiterilor poştale, 555 de milioane au avut ca destinatari persoane de pe teritoriul ţării (trafic intern), restul fiind trimiteri poştale internaţionale. Ponderea cea mai mare este reprezentată de trimiterile expediate din afara teritoriului Romăniei către o adresă aflată pe teritoriul acesteia - aproximativ 2 milioane de trimiteri poştale, ceea ce reprezintă de şase ori mai mult in comparaţie cu trimiterile expediate de pe teritoriul Romăniei. Trimiterile de pe segmentul poştei de scrisori (imprimate, pachete mici şi trimiteri de publicitate prin poştă, cu limita maximă de 2 kg) au reprezentat 96,01% din totalul traficului poştal.

alexandru.radescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: IT poştale