x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget iPhone se tot vinde in Romănia

iPhone se tot vinde in Romănia

de Alexandru Radescu    |    24 Oct 2007   •   00:00

Pănă in prezent, distribuirea oficială iPhone in Europa a fost decisă prin intermediul operatorilor.Totuşi, prin intermediul celor care pot decoda terminale, vănzările de iPhone s-au extins,inclusiv in Romănia.

Pănă in prezent, distribuirea oficială iPhone in Europa a fost decisă prin intermediul operatorilor O2 (in Marea Britanie), T-Mobile (in Germania) şi Orange (Franţa). Totuşi, prin intermediul celor care pot decoda terminale, vănzările de iPhone s-au extins pe continent. Au ajuns şi in Romănia. Unii şi le-au adus din SUA, alţii le pot comanda la compania clujeană AROBS, de exemplu. Vănzarea iPhone in Romănia a stărnit opoziţia firmei IRIS, unic distribuitor autorizat cu drepturi de comercializare şi promovare Apple in Romănia. Cei de la IRIS susţin că "nu există garanţie comercială Apple pentru iPhone in afara Statelor Unite, iar această garanţie este lovită de nulitate in momentul in care asupra dispozitivului se realizează orice modificare internă, hardware sau software, care contravine contractului de licenţă software iPhone. Prin urmare, orice client care "deblochează" sau achiziţionează un iPhone "dăeblocat" nu beneficiază de nici un fel de protecţie din partea Apple".

Pe site-ul firmei clujene, cei interesaţi pot comanda un iPhone cu stocare de 8GB, la preţul de 2.370 lei (in SUA preţurile variază intre 500 şi 600 de dolari). Apple a realizat recent o actualizare software pentru iPhone care dă multe bătăi de cap posesorilor de terminale decodate. "Dacă pănă in acest moment clienţilor li se recomandă să nu facă acest update, acum putem declara că incepănd cu 30 octombrie 2007 terminalele iPhone comercializate de noi vor avea instalat firmware-ul 1.1.1.", a declarat Sergiu Gansca, Sales Manager Arobs. Mai mult, firma clujeană afirmă că a semnat un contract de service cu o companie "agreată de furnizorul de iPhone-uri din SUA" şi care le va permite "să rezolve toate problemele de service ce ar putea să apară in conformitate cu legislaţia din Romănia". Oficialii AROBS au refuzat insă să precizeze despre ce firme e vorba.

Puşi in faţa acestor lucruri, reprezentanţii IRIS işi păstrează punctul de vedere emis anterior, iar Apple "sfătuieşte utilizatorii să nu realizeze modificări neautorizate ale software-ului iPhone şi să nu achiziţioneze dispozitive iPhone ce au suferit asemenea modificări".

Cert este că pănă in momentul in care va exista o distribuţie autorizată iPhone in Romănia (prin operatorul Orange sau altceva) romănii tot vor continua să achiziţioneze "terminalul anului". Clujenii sunt increzători in modul lor de business şi estimează că se vor vinde peste 1.000 de unităţi pănă la sfărşitul anului.Â

×
Subiecte în articol: IT romania iphone