Comisia Europeană a propus deschiderea frecvenţelor radio alocate exclusiv serviciilor de telefonie mobilă GSM pentru operatorii altor variante de comunicaţii wireless, precum serviciile de generaţia a treia (3G), măsură care ar reduce costurile companiilor de profil.

           In cazul adoptării propunerii privind liberalizarea accesului la spectrul de frecvenţe radio cuprins intre 900 MHz şi 1.800 MHz, operatorii din cele 27 de state europene vor putea oferi servicii de telefonie mobilă la costuri mai reduse, a arătat Comisia Europeană intr-un comunicat.
           "In UE trebuie să inlăturăm barierele de reglementare şi să facilităm dezvoltarea comunicaţiilor mobile, permiţănd noilor tehnologii să utilizeze spectrul care revine celor existente", a declarat comisarul european pentru Telecomunicaţii, Viviane Reding.
           Propunerea ar anula o serie de prevederi legislative adoptate de UE in urmă cu 20 de ani, prin care frecvenţele 900-1800 MHz revin operatorilor de servicii bazate pe standardul GSM.
           "Legislaţia este invechită, intrucăt impiedică tehnologia mai avansată, de nouă generaţie, să utilizeze spectrul rezervat serviciilor GSM", se mai spune in comunicat.
           Comisia vrea să analizeze, alături de statele membre, modalităţile prin care procesul de alocare a frecvenţelor poate deveni mai puţin restrictiv la nivel naţional.