Less is more, cică. De data asta e mai bine mai puţin, cum s-ar zice. Mai scurtuţ, că-i mai drăguţ chiar i se potriveşte noului N97 mini de la Nokia. Asta, la capitolul design. Pentru restul, stăm de vorbă, socotim şi tragem concluzii mai jos.
Finlandezii de la Nokia, degrabă lansatori de noi de modele de telefoane pe piaţă, au dat lovitura anul ăsta cu N97. Văzând ei că telefonul a avut succes, dar cârâielile au venit mai mult din zona designului, pentru că dimensiunile destul de generoase ale device-ului au deranjat mai multă lume, s-au gândit la o "liposucţie", scoţând pe piaţă varianta "mini". Noul N97 mini va fi disponibil zilele acestea şi pentru cumpărătorii din România, oferind, într-un dispozitiv cu dimensiuni reduse, comparativ cu cele ale lui N97, aceeaşi performanţă la nivel înalt şi aceeaşi calitate a finisărilor, împăcând atât nevoile de conectivitate mobilă ale utilizatorilor activi (din ce în ce mai numeroşi, de altfel), aflaţi în permanentă mişcare, cât şi segmentul de business, prin integrarea tehnologiilor HSDPA şi Wi-Fi. Totul, într-un device cu tastatură QWERTY slide, dar care are şi touchscreen.
Display-ul este unul de 3,2 inci, faţă de cel de 3,5 inci al lui N97, cu 16 milioane de culori, touchscreen cu tehnologie rezistivă şi rezoluţie de 640x360 de pixeli, procesorul este acelaşi ca la N97, un ARM 11434 MHz cu 128 MB de RAM, sistemul de operare folosit este tot Symbian OS 9.4. Diferenţa, în afara celei sesizabile încă de la prima vedere, adică cea a dimensiunii (113x52,5x14,2 mm) şi greutăţii (138 de grame), vine, în primul rând, după părerea mea, de la memoria internă.
Dacă la N97 ne bucurăm de 32 de GB de stocare, la N97 mini nu vom găsi decât 8 GB. Ambele dispun de un slot pentru un card de memorie microSD, cu o capacitate de până la 16 GB, dar memoria internă, cumulată cu cea a cardului, chiar contează, în condiţiile în care piaţa abundă în aplicaţii, iar ambuteiajele în trafic te invită la ascultare de muzică bună în căşti sau chiar la vizionarea cine ştie cărui film. Dimensiunile ceva mai reduse decât cele ale lui N97 l-au făcut pe producător să opteze pentru o baterie mai mică (BL-4D de 1200 mAh), dar asta nu înseamnă în mod necesar că-i şi mai slabă, deoarece şi consumul se repartizează altfel.
În rest, ca la N97, găsim şi la mini un accelerometru pentru autorotirea ecranului, radio FM stereo cu RDS (dar nu şi un transmiţător FM, ca la ruda sa mai mare), jack audio de 3,5 mm, A-GPS sau office document viewer. Utilizatorii pot accesa cu uşurinţă mail-urile folosind Microsoft Outlook sau Outlook Express şi pot vizualiza documente în format Word, PowerPoint sau Excel, ceea ce este un avantaj în special pentru clientela business.
Şi la N97 mini se păstrează opţiunea personalizării ecranului principal, pentru un acces mai facil la contacte, servicii şi conţinut, care se accesează cel mai adesea. În plus, la mini descoperim mai multe elemente metalice ale carcasei decât la N97, ceea ce reprezintă un plus.
Camera foto principală este una de 5 MP, cu o rezoluţie de 2592x1944 pixeli, lentile Carl Zeiss şi autofocus, precum şi - nota bene, căci aici este vorba despre un avantaj faţă de N97 - iluminare cu două leduri şi lumină pentru înregistrarea video (rezoluţie VGA la 30 de secvenţe pe secundă). Problema, în ochii mei, o reprezintă lipsa unei protecţii pentru cameră, care mai este şi destul de ieşită în evidenţă, ceea ce mă face să simt neapărat nevoia unei huse, pe care producătorul nu a oferit-o în pachetul de livrare. Pentru aplicaţii vă stă la dispoziţie Ovi Store, care se îmbogăţeşte continuu.