Operatorul Orange si-a lansat ieri serviciile 3G. Disponibil pe moment in Bucuresti si la Timisoara, serviciul asigura apeluri video, televiziune in direct, e-mail si internet mobil, la o viteza de transfer a datelor de pana la 384 kbps.
La o distanta de 18 luni de la obtinerea licentei 3G, operatorul Orange si-a lansat ieri serviciile de telecomunicatii din generatia a treia, pentru moment disponibile in Bucuresti si Timisoara. In urmatoarele saptamani, serviciile 3G Orange vor fi disponibile si in Brasov si Cluj, pentru ca pana la sfarsitul anului aria de acoperire sa ajunga la un total de 20 de orase. Daca pentru servicii de download sau Live tv clientii Orange pot folosi si tehnologia EDGE (230 kbps), serviciile 3G aduc posibilitatea de apeluri video, viteza de transfer a datelor fiind de pana la 384 kbps. In plus, aveti nevoie de telefoane cu capabilitati 3G, oferta Orange avand in prezent modele precum: Nokia 6280, N70, N91, Motorola V3x si E1070, Samsung Z310, LG KU730, SPV M5000. Pentru roaming, clientii Orange vor putea folosi serviciile 3G pentru inceput in Marea Britanie, Franta, Austria, Polonia si Belgia. PRETURI. Cei interesati de aceste servicii au la dispozitie mai multe optiuni, cu sau fara abonament. Cei care nu doresc sa achizitioneze un abonament Orange 3G pot efectua apeluri video nationale in reteaua companiei la un tarif de 0,22 dolari/minut, iar catre alte retele de 0,3 dolari/minut (disponibil si pentru utilizatori Prepay). Potrivit oficialilor companiei, Orange efectueaza in prezent o serie de teste cu Vodafone pentru apelurile video. Pentru un abonament lunar de 28 de dolari sunt incluse 180 de minute nationale pentru apeluri de voce, 18 minute pentru apeluri video, 18 MB pentru transfer de date, un cont pentru e-mail mobil de 10 MB si acces la Organizer si la Mail Manager. Serviciile 3G functioneaza si cu cartele actuale, dar operatorul ofera si cartela SIM de 256 KB, care poate stoca 1.000 de numere de contact. Pentru clientii business exista si card de date 3G/EDGE/GPRS. LICITATII 3G. Operatorul Vodafone Romania si-a lansat serviciile 3G in luna aprilie a anului trecut, anuntand in prezent 140.000 de clienti si acoperire in 22 de orase. Reprezentantii Orange au estimat ca pana la sfarsitul anului sa adune 250.000 de clienti pentru serviciile EDGE+3G. Pentru cele doua licente de 3G ramase, Inspectoratului General pentru Comunicatii va organzia o noua licitatie, astfel ca pana la finele lunii august vor fi depuse ofertele pentru licentele respective. Operatorii Cosmote si Zapp au anunat deja ca doresc licente 3G.Citește pe Antena3.ro