x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Nokia X6, excepţia business

Nokia X6, excepţia business

de Irina Crudu    |    09 Mai 2010   •   00:00
Nokia X6, excepţia business

După experienţa testării telefonului Nokia X3, un telefon multimedia clar dedicat adolescenţilor, cu Nokia X6 am avut o surpriză plăcută, atât din punct de vedere al aspectului, cât şi al caracteristicilor.

Asta nu din cauza faptului că Nokia X3 nu ar fi fost un telefon plăcut, ci mai mult datorită faptului că Nokia X6 este, într-adevăr, cu vreo trei niveluri peste telefonul din aceeaşi serie testat anterior. Nu voi face însă o comparaţie, pentru că, deşi face parte tot din seria X, cu accent pe facilităţile multimedia, Nokia X6 se adresează unui cu totul alt segment. În plus, are ecran tactil.

Designul este simplu şi plăcut, spre deosebire de alte telefoane "clasice" din portofoliul companiei finlandeze. Ecranul tactil reacţionează foarte bine şi la atingerile uşoare, însă la Nokia X6 nu se poate folosi un stylus, un impediment pentru persoanele cu degete nu foarte subţiri (nu pot spune însă că m-a deranjat în mod special acest lucru). Enervantă este însă lipsa unei afişări acceptabile la lumină naturală, deşi calitatea imaginii este foarte bună.

Camera de 5 MP, dotată cu bliţ şi LED dublu, este suficientă pentru majoritatea utilizatorilor. Bateria ţine două-trei zile, în cazul unei utilizări frecvente, dar aproape exclusiv pentru servicii de voce.
Nu are extrem de multe caracteristici notabile care să-l diferenţieze de alte telefoane din aceeaşi clasă, însă iese în evidenţă prin faptul că totul este bine pus la punct, nu doar pentru că dă bine în caseta tehnică. Preţul de achiziţie este de aproape 1.400 de lei.


Casetă tehnică
Reţea: HSDPA
Conectivitate: Wi-Fi, EDGE
Tastă tactilă dedicată pentru bara media
Memorie internă: 16 GB
Ieşire TV (PAL)
GPS - Ovi Maps 3.0

×
Subiecte în articol: gadget