Cisco a anunţat un acord definitiv prin care lansează o ofertă de preţ pentru a achiziţiona Tandberg, lider global în comunicaţii video.
Conform termenilor acestui acord, Cisco va prezenta o ofertă la un preţ total de achiziţie de aproximativ 3 miliarde de dolari.Achiziţia se va încheia în prima jumătate a anului 2010. Totuşi, data finalizării depinde de condiţii de încheiere specifice, inclusiv o revizuire a reglementărilor din SUA şi din alte părţi.
TelePresence şi comunicaţiile video au redefinit modul în care utilizatorii comunică prin mijloace video, interactive şi de înaltă calitate, devenind un segment tot mai mare pe piaţa extinsă a colaborării.
Terminalele video de la compania norvegiană şi soluţiile pentru infrastructura de reţea vor fi integrate în structura de colaborare de nivel mondial de la Cisco.
Acest lucru va permite interoperabilitatea între companii şi mai mulţi furnizori şi utilizarea cu uşurinţă pentru întregul portofoliu de produse: de la desktop la soluţia interactivă TelePresence cu mai multe ecrane.
Vezi si:
Piata locala a echipamentelor de video-conferinte eset estimata la 5 milioane de dolari.
Citește pe Antena3.ro