Grupul japonez Panasonic a anunţat ieri că pierderile aferente anului fiscal 2008-2009 se vor ridica la 4,2 miliarde de dolari şi a anunţat că va concedia 15.000 de angajaţi şi va închide 27 de fabrici.
Compania a subliniat difficultăţile pe care le întâmpină pe fondul recesiunii globale şi aprecierii puternice a yenului din ultimele câteva luni. Aprecierea yenului afectează competitivitatea exportatorilor japonezi de electronice şi electrocasnite în raport cu competitorii din Coreea de Sud, în principal grupul Samsung, care beneficiază de pe urma deprecierii wonului. "Vânzările noastre au scăzut pe toate segmentele în trimestrul al treilea al anului fiscal. Ne aşteptăm la declinuri şi mai accentuate în ultimul trimestru, iar profiturile se vor reduce puternic pe toate segmentele", a declarat directorul Panasonic, Makoto Uenoyama, într-o conferinţă de presă. Compania va închide 27 de fabrici şi va concedia 15.000 de angajaţi, respectiv 5% din totalul de 300.000 de salariaţi la nivel global.