Peste 200 de computere din cadrul Şantierului Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries care foloseau programe fără licenţă au fost confiscate de poliţiştii constănţeni.
Potrivit poliţiei judeţene Constanţa, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au făcut, împreună cu experţi din cadrul Oficiului Român al Drepturilor de Autor, mai multe percheziţii la sediul societăţii Daewoo Mangalia Heavy Industries, unde au fost identificate 348 de sisteme de calcul, dintre care 224 aveau instalate programe de calculator pentru care nu au putut fi prezentate licenţe din partea companiei producătoare.De asemenea, au fost ridicate 16 harddisk-uri ce urmează să fie expertizate de către specialiştii Oficiului Român al Dreptului de Autor în vederea identificării programelor instalate pe acestea.
Din acest motiv, reprezentanţi ai societăţii sunt cercetati în stare de libertate pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.
Prejudiciul estimat ce ar fi cauzat de reproducerea neautorizată a soft-urilor în cauză este de aproximativ 800.000 de euro.
Citește pe Antena3.ro