x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Piata multimedia, 30 de milioane de dolari

Piata multimedia, 30 de milioane de dolari

de Alexandru Radescu    |    18 Mai 2006   •   00:00
Piata multimedia, 30 de milioane de dolari
EVENIMENT > TELECOMUNICATII
Iata ca a sosit vremea ca operatorii de telefonie mobila din Romania sa declanseze si adevarata competitie multimedia pe portaluri: muzica, Live TV, concerte in direct etc. Cei doi mari operatori, Orange si Vodafone Romania, au facut pasi diferiti pana sa ajunga la "mutarea" rivalitatii pe piata de continut, principala sursa de venituri intr-un viitor nu foarte indepartat.

"O estimare generala a potentialului pietei romanesti de continut pentru mobil se ridica la aproximativ 30 milioane de dolari pentru acest an", ne-a declarat Iulia Oancea, manager consumer Vodafone Romania (daca se iau in considerare atat veniturile obtinute din serviciile oferite direct de operatori, cat si cele din serviciile oferite de partenerii operatorilor).

STRATEGII


Anul trecut, la cateva luni dupa lansarea serviciilor 3G, operatorul Vodafone Romania (pe atunci Connex) prezenta portalul Play: videoclipuri muzicale, secvente amuzante, Divizia A, TV Direct etc. Operatorul Orange nu a asteptat lansarea propriilor servicii 3G (vor veni luna urmatoare) pentru a imbogati substantial portalul Orange World. Acoperirea EDGE a fost suficienta.

Inainte de Pasti si-au prezentat noua oferta: 13 posturi de televiziune si patru de radio, continut pentru adulti, 230.000 de melodii etc. "Estimam ca veniturile obtinute gratie portalului Orange World in 2006 se vor dubla fata de 2005, atat datorita cresterii penetrarii terminalelor compatibile WAP, MMS si video, cat si cresterii numarului de utilizatori si a imbogatirii si actualizarii permanente a continutului si serviciilor din portal", ne-a declarat Oana Comanescu, senior product manager Orange Romania.

Oferta operatorului asteapta acum replica din partea principalului sau competitor, lansarea in Romania a portalului Vodafone Live!

×