x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Portalul e-România: amatorismul incomplet

Portalul e-România: amatorismul incomplet

de Cristian Ionescu    |    17 Iun 2009   •   00:00

Site-ul portalului e-România, www.romania.gov.ro, lansat ieri de către Ministerul Comunicaţiilor, îţi dă impresia unui amatorism grosolan.



Din prezentarea efectuată de Ministerului Comunicaţiilor găsim o explicaţie pentru situaţia actuală a portalului: până la sfârşitul anului 2009 vor fi operaţionale cele 20 de servicii recomandate de UE şi prezentate pe site, iar până la finele lui 2010 vor fi operaţionale cel puţin 100 de servicii, timp în care portalul va fi umplut cu informaţile lipsă.

Structura site-ului este una simplă, meniul fiind destul de lejer şi usor accesibil, cuprinzând informaţii sumare despre diferite domenii sau sfere de activitate. Reprezentanţii ministerului s-au cam grabit cu lansarea, drept dovadă lipsa totală a informaţiei privind unele judeţe, cum ar fi Iaşi, Ialomiţa, MehedinţI, Sibiu etc.

La sectiunea "taxe", de exemplu, apare un text explicativ, din care aflăm că "În această secţiune vor fi compilate informaţii din surse multiple. Se va pune la dispoziţia companiilor atât accesul direct la aceste surse de informare cât şi posibilitatea ca acestea să folosească aplicaţii on-line puse la dispoziţii de instituţii ca: Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Inteprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi altele".

Aceeaşi situaţie şi la "Legislaţie fiscală", unde se află exact acelaşi text ca la "taxe", fără nici o virgulă modificată. La fel şi pentru opţiunea "cercetare", "vamă" sau "autorizaţii de înfinţare".

În meniul "Angajare", şi "Statistică" aflăm că "Numeroase instituţii ca Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei precum şi organisme de certificare a forţei de muncă vor contribui la construirea atât a conţinutului informativ cât şi uneltelor electronice ce se vor regăsi în aceste secţiuni".

De asemenea, în majoritatea categoriilor se observă greşeli gramaticale sau de formulare.

La capitolul grafică, situaţia e jalnică: rezoluţie proastă, imagini mici, capturi de pe diverse site-uri din care nu se înţelege nimic.

Aşteptăm cu inimia strânsă evoluţia acestui proiect cu nume grav şi haină nouă: "e-România".

×
Subiecte în articol: IT ministerul