x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Raport despre angajaţii monitorizaţi

Raport despre angajaţii monitorizaţi

de Alexandru Radescu    |    11 Sep 2009   •   00:00

Peste 45% din managerii români folosesc software pentru monitorizarea activităţii desfăşurate pe calculator de angajaţi. De "dragul" eficientizării activităţii.



"Managerii români simt nevoia de a urmări activitatea angajaţilor pentru a maximiza eficienţa acestora, putând astfel controla costurile şi eficienţa globală a organizaţiei", a declarat Alexandru Molodoi, Chief Technical Officer în cadrul GECAD NET, compania care a realizat raportul. Dintre participanţii la sondaj, 26,1% utilizează două sau mai multe aplicaţii de monitorizare, în timp ce 19,6% apelează la un singur software de acest gen.

"INOCENŢĂ"
Cu toate acestea, 35,5% dintre managerii români se declară mulţumiţi de activitatea angajaţilor şi nu consideră necesară implementarea unui sistem de monitorizare.
De asemenea, 18,8% dintre participanţii la sondaj declară că nu sunt familiari cu acest tip de soluţii software.
Sondajul a fost efectuat în perioada martie-iulie 2009 în rândul a 414 manageri şi responsabili IT din companii româneşti.

×
Subiecte în articol: IT