x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Roaming mai ieftin

Roaming mai ieftin

de Cristian Ionescu    |    09 Iun 2009   •   00:00

De la 1 iulie, tarifele de roaming pentru voce, mesaje text şi pentru trafic de date vor fi mai mici pe teritoriul celor 27 de state membre, reducând facturile clienţilor cu până la 60%.



Astfel, apelurile efectuate în regim de roaming pe teritoriul UE vor costa 43 eurocenţi pe minut, faţă de 46 eurocenţi în prezent, iar apelurile primite se vor ieftini la 19 eurocenţi pe minut, de la 22 eurocenţi. Mai departe, de la 1 iulie 2010, tarifele vor coborî la 39 eurocenţi pe minut, respectiv 15 eurocenţi, apoi, din iulie 2011, la 35 eurocenţi pe minut, respectiv 11 eurocenţi.

Tarifele nu vor depăşi 11 eurocenţi (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj scris către o altă ţară din UE. În prezent, un SMS transmis costă, în medie, 28 de eurocenţi. Totodată, pachetul legislativ reglementează tarifele angro (între operatori) pentru traficul de date în regim de roaming.

Astfel, tarifele angro pentru traficul de date în roaming va fi plafonat, de la 1 iulie, la 1 euro/megabyte, faţă de media actuală, de 1,68 euro/megabyte. În plus, operatorii telecom trebuie să factureze la secundă, şi nu la minut, apelurile în roaming după primele 30 de secunde de convorbire, decizie care ar putea reduce facturile aferente acestor servicii cu până la 24%.

×
Subiecte în articol: IT eurocenti