x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Rusia vrea propriul sistem de operare, pe bază de Linux

Rusia vrea propriul sistem de operare, pe bază de Linux

de Alexandru Radescu    |    22 Iul 2010   •   00:00

Rusia îşi va dezvolta anul următor propriul sistem de operare pentru calculatoare bazat pe Linux, a declarat azi un secretar de stat din Ministerul rus de Telecomunicaţii, citat de RIA Novosti.

"Prima versiune a sistemului de operare va fi lansată în Rusia în 2011", a spus secretarul de stat Ilia Massoukh, adăugând că acesta va fi perfecţionat permanent. Un sistem de operare complet, bazat pe Linux, ar putea fi lansat în 2013, consideră oficialul.

Rusia nu are specialişti pentru a crea de la zero un sistem de operare pentru computere, astfel că noul program va încorpora în proporţie de 90% codul iniţial al Linux, a adăugat Massoukh.

Noul program va fi folosit de instituţii ale statului, care vor avea însă dreptul de a alege între acesta şi sistemele de operare existente.



×
Subiecte în articol: special IT observator