x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Se poartă Hexa Core. P7 Seon, un smartphone românesc la 1.000 lei

Se poartă Hexa Core. P7 Seon, un smartphone românesc la 1.000 lei

de Alexandru Radescu    |    08 Iul 2014   •   13:53
 Se poartă Hexa Core. P7 Seon, un smartphone românesc la 1.000 lei

Se pare că arhitectura hardware bazată pe procesor Hexa Core e la modă, fiind preferată şi de band-uri telecom româneşti. Cel mai proaspăt smartphone de la compania braşoveană Allview, P7 Seon, cu ecran de 5,5 inci şi SO Android 4.4, CPU Hexa Core la 1,5 Ghz, se lansează un preţ de 1.000 lei la precomandă.

P7 Seon este un terminal Dual SIM, cu un ecran IPS cu rezoluţie HD (1280 x 720 px) şi un touchscreen OGS (One Glass Solution), display-ul fiind cu protecţie Dragontrail Glass.

Arhitrctura hardware e completată de o memorie RAM de 1 GB şi un procesor grafic Mali 450. După cum ne-a obişnuit deja Allview, şi P7 Seon are încorporat amplificatorul Yamaha, pentru un sunet redat de către cele două difuzoare stereo.

Camera principală este de 8MP cu Autofocus, dotată cu LED Flash, înregistrare Full HD, cu funcţii precum HDR, Panoramic, Eraser, Face detection şi Best face. Camera frontală de 2MP vine cu 12 efecte beauty pentru selfie-uri (autoportrete) reuşite.

Terminalul este dotat cu o baterie de 2400 mAh, grosimea este de 8,4 mm iar stocarea internă de 8GB, la care se adaugă şi card microSD.


 

×