x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Şeful Oracle a fost cel mai bine plătit director general în 2009

Şeful Oracle a fost cel mai bine plătit director general în 2009

05 Apr 2010   •   00:00

Şeful gigantului Oracle, Larry Ellison, a fost cel mai bine plătit director general în 2009, cu 84,5 milioane de doalri, devansând managerii unor companii precum HP, IBM sau Procter & Gamble, potrivit unui studiu al firmei americane Equilar, citat de CNN Money.



Ellison a primit un salariu de 6,1 milioane de dolari anul trecut, respectiv acţiuni şi opţiuni de achiziţie pentru titluri Oracle în valoare de 78,4 milioane de dolari.

Directorul Oracle a fost urmat, la mare distanţă, de şeful companiei farmaceutice Boston Scientific, Ray Elliott, cu 33,4 milioane de dolari, şi Ray Irani, directorul general al companiei energetice Occidental Petroleum, care a câştigat 31,4 milioane de dolari.

Pe următoarele poziţii s-au situat directorul HP, Mark Hurd - 24,2 milioane de dolari, şeful Anadarko Petroleum, James Hackett - 23,5 milioane de dolari, cel al Procter & Gamble, A.G. Lafley - 23,5 milioane de dolari, William Weldon, de la Johnson & Johnson, cu 22,8 milioane de dolari.

Pe ultimele trei poziţii în top zece se găsesc Miles White, şeful Abbott Laboratories, cu 21,9 milioane de dolari, Bob Iger, Walt Disney, cu 21,6 milioane de dolari, şi Samuel Palmisano, directorul IBM, cu 21,2 milioane de dolari.

Venitul mediu obţinut anul trecut de directorii generali a 200 dintre cele mai mari companii americane a scăzut anul trecut pentru a treia oară în ultimii 20 de ani, cu 0,9%, la 6,95 milioane dolari, potrivit unei analize a Hay Group.

×
Subiecte în articol: redactie