x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Settlers7 - în primăvara lui 2010

Settlers7 - în primăvara lui 2010

de Alexandru Radescu    |    24 Sep 2009   •   00:00
Settlers7 - în primăvara lui 2010

Ubisoft anunţă dezvoltarea jocului The Settlers 7: Paths to a Kingdom, planificat să apară în primăvara anului 2010.



Dezvoltat de studioul Ubisoft Blue Byte din Düsseldorf (Germania), “Paths to a Kingdom” provoaca jucătorii în a-şi conduce regatul spre victorie, într-o lume virtuală inspirată de Europa Centrală a epocii renascentiste.    

Jucătorii vor putea alege din multiple cărări care duc spre aceeaşi destinaţie: victoria. Există însă trei direcţii de bază: Calea militară (prin construirea de armate puternice jucătorii îşi vor   înfrânge oponenţii prin puterea armelor), Calea ştiinţelor (prin creşterea influenţei mănăstirilor, jucătorii vor avea acces la cele mai avansate tehnologii ale epocii), Calea comerţului (prin ocuparea celor mai importante rute comerciale pentru a deveni cel mai bogat jucător din lume).

×
Subiecte în articol: redactie