x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Site-urile instituţiilor, nişte pocnitori de râsul copiilor

Site-urile instituţiilor, nişte pocnitori de râsul copiilor

de Cristian Ionescu    |    02 Sep 2010   •   00:00
Site-urile instituţiilor, nişte pocnitori de râsul copiilor

Tot mai multe ministere sau organizaţii guvernamentale şi-au tras o imagine pe internet, lansând cu surle şi trâmbiţe aşa-zisele "interfeţe prietenoase", care să înlesnească interacţiunea dintre instituţii şi internauţii români.

După care aleşii noştri ne-au îndemnat să folosim cu încredere aceste site-uri, pentru diferite servicii, cu menţiunea că informaţiile noastre private, atât de dragi nouă, sunt protejate de cele mai bune soft-uri de protecţie. Nimic mai fals. La o analiză mai atentă a vulnerabilităţilor la care sunt expuse aceste... glume online, rezultatele sunt înfiorătoare. Au atât de multe "găuri" şi este atât de uşor să pocneşti un astfel de website, că ţi se ridică părul pe ceafă. Şi nu numai.

De vreo săptămână vin pe mail-ul redacţiei o mulţime de sesizări cu privire la acest lucru. Primul mail te face să zâmbeşti cu toţi dinţii. La al doilea parcă ridici o sprânceană şi mai dispare din zâmbetul larg. La al treilea mail deja îţi dezlipeşti cocoaşa de pe scaun şi te apropii la 20 de centimetri de monitor, iar zâmbetul dispare total. O dată cu următoarele mail-uri parcă te uiţi la un film de groază cu buget redus, la care rezultatul este atât de previzibil, că nu ştii dacă să te mai uiţi în continuare sau să-l închizi. Nu vorbim aici despre groaza personală, nici despre indignarea privind lipsa de profesionalism a celor care au visat că şi-au făcut munca pentru care sunt plătiţi. Nu. E ceva mai mult, simţi că e o caterincă atât de proastă, că nu ştii dacă meriţi să-şi bată cineva joc de tine într-un mod atât de parşiv. E una să-şi bată joc cineva de tine pe baza unui lucru pe care îl înţelegi. Pensii, alocaţii, drepturi de autor, astea sunt chestii de care te loveşti în fiecare zi, e firesc să fii păcălit de cineva mai inteligent ca tine, dar nu obligatoriu. Te conformezi până la urmă, n-ai ce să faci, mai ales când bătaia de joc îţi este prezentată ca un lucru pozitiv.

Închizi gura şi îi mulţumeşti Domnului că nu e mai rău. Însă atunci când cineva îşi bate joc de tine cu ceva de care tu nu ai habar e ca duşmanul pe care nu-l vezi. N-ai cum să te baţi cu el, nu ştii ce o să-ţi facă, n-ai cum să reacţionezi, nici nu ştii măcar că-şi bate joc de tine. Aşa poate fi descrisă bătaia de joc pe care o reprezintă site-urile instituţiilor statului. Şi continuăm să le înghiţim prostiile, ca nişte pelicani înfometaţi.

5898-130454-1.jpg

5898-130455-2.jpg

5898-130456-fngcimm.ro1.jpg

5898-130457-fngcimm.ro2.jpg

5898-130458-fngcimm.ro3.jpg



Revenind la orbeţii care mizează pe neştiinţa majorităţii celor care îşi dau informaţiile private de bunăvoie sau la aceiaşi orbeţi prost plătiţi sau miserupişti, care, în ignoranţa lor, nu percutează importanţa informaţiilor oficiale, afişate pe un site guvernamental, ministerial sau cu orice denumire care se termină cu "al", vă punem la dispoziţie o lungă listă a caterincilor de site-uri.

Acestea sunt în ordine aleatorie: Guvernul României: Departamentul Pentru Afaceri Europene (www.dae.gov.ro), Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (www.ancs.ro), Ministerul Mediului şi Pădurilor: Administraţia Naţională de Meteorologie (www.meteoromania.ro), Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (www.anre.ro), Prefectura Timiş (www.prefecturatimis.ro), iar cireaşa de pe tort: Fondul Naţional pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (www.fngcimm.ro). Da, vi s-a oprit inima, dar aţi citit bine. Site-ul este vulnerabil şi la atacuri cu baloane de săpun.

Informaţia zburdă liberă, ca-n povestea cu Bambi. Şi are acelaşi sfârşit. Responsabil cu expunerea vulnerabilităţilor tuturor acestor pocnitori de site-uri, aşa-zise serioase, este un băieţaş de liceu, care se recomandă "[]0iZy5" şi care spune simplu: "Dacă doriţi să acordaţi credite, vă rog să o faceţi pe nicknameu' «[]0iZy5»". Am făcut-o. Despre metoda folosită pentru testarea vulnerabilităţilor nu vă pot spune decât că este una EXTREM de comună, la îndemâna fiecărui copil cu acces la internet şi IQ peste medie.

Nu se aşteaptă nimeni la o reacţie plină de umilinţă şi cereri publice de mii de scuze, măcar aşa de la obraz. Despre despăgubiri nici nu se pune problema. Asta în contextul în care simpaticul nostru ministru zâmbăreţ, Mihai Şeitan, ne trimite să ne plătim dările către un site în lucru (www.romania.gov.ro), despre care domnia sa spune că va fi gata în luna septembrie. Probabil se ocupă personal.

×
Subiecte în articol: internet