Aplicatiile software vor fi incluse printre bunurile care pot fi finantate in sistem leasing, conform unui proiect de lege aprobat de Camera Deputatilor.
Proiectul include prevederi legate de transmiterea dreptului de utilizare a unui program de calculator pe o perioada determinata, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing. Finantatorul detine pe parcursul perioadei de leasing dreptul definitiv de utilizare. La sfarsitul perioadei, finantatorul se obliga sa respecte optiunea utilizatorului de a dobandi dreptul definitiv de utilizare, de a prelungi contractul sau de a inceta relatiile contractuale. Potrivit estimarilor IDC, piata romaneasca de software a atins anul trecut 63,1 milioane de dolari, pentru acest an fiind preconizat un nivel de 69,8 milioane de dolari. Conform datelor Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania, in primele opt luni ale anului, valoarea contractelor de leasing incheiate in Romania a fost de aproximativ un miliard de euro. Volumul bunurilor finantate in leasing de cele 35 de companii membre ale Asociatiei, care reprezinta aproximativ 60% din totalul pietei de profil romanesti, a ajuns la 592 de milioane de euro, din care IT-ul reprezinta in jur de 1%. (Alexandru Radescu)Citește pe Antena3.ro