x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spionată de fostul soţ prin intermediul unui iPad

Spionată de fostul soţ prin intermediul unui iPad

10 Mai 2018   •   14:18
Spionată de fostul soţ prin intermediul unui iPad

Un om de afaceri gelos, în vârstă de 35 de ani, şi-a spionat fosta soţie prin accesarea unui iPad montat pe peretele casei în care au locuit împreună, potrivit Daily Mail.

Expert în domeniul electronic, Ross Cairns şi-a exploatat cunoştinţele pentru a monitoriza mişcările şi conversaţiile fostei sale soţii, Catherine, prin conectarea la dispozitivul static prin intermediul telefonului său mobil.

Cei doi au fost căsătoriţi timp de 16 ani şi au împreună două fete, una în vârstă de doi ani, iar alta în vârstă de trei. Cât timp au locuit împreună, cei doi au instalat un sistem ELAN - care poate ajunge la preţul de 100.000 de lire – în casa de 700.000 de lire din Hale, Greater Manchester.

Sistemul se conectează la televizor, boxe prin satelit, lumini, încălzire şi alarme, care pot fi controlate de iPad, iar telecomanda poate fi un telefon mobil sau un laptop.

Însă, după ce s-au despărţit, iar Cairns s-a mutat, acesta a folosit o aplicaţie de pe telefonul său mobil pentru a se conecta la facilităţile audio de pe iPad, astfel că putea auzi ce discuta fosta sa soţie despre mariajul lor.

Când Catherine i-a spus mamei sale că nu îl mai iubeşte pe fostul ei soţ, acesta a apărut la uşă, neanunţat şi a repetat conversaţia pe care aceasta a avut-o.

Omul de afaceri a acţionat şi asupra contului de Facebook şi aplicaţiei pentru întâlniri Bumble ale fostei sale soţii. Acesta s-a folosit de conturile acesteia pentru a trimite fotografii intime şi imagini obscene bărbaţilor.

Cei doi s-au despărţit în 2016, iar Cairns s-a mutat împreună cu mama sa şi a început să-şi spioneze fosta soţie în luna august a anului trecut, potrivit tribunalului din Manchester.

Sistemul ELAN permite utilizatorilor să vadă şi să audă ce se întâmplă în casă prin intermediul funcţiilor audio şi video ale iPad-ului.

“Ross a venit să repare acvariul peştilor, care revărsa. Încă eram prieteni şi i-am cerut să se uite şi la sistemul de securitate, aşa că i-am dat telefonul meu. Cât timp l-a avut, acesta a citit mesajele pe care mi le trimiteam cu un bărbat cu care ieşeam. S-a supărat şi a ieşit din casă. S-a întors plângând. Apoi s-a enervat şi a încercat să-mi ia telefonul. L-a luat şi a plecat cu el. A urcat la etaj şi a luat verighetele spunându-mi că nu mai am nevoie de ele.

Am vrut să păstrez lucrurile amical cu Ross pentru copii. Am discutat despre asta cu mama mea în bucătărie. Stăteam chiar lângă sistemul ELAN, iar atunci Ross era acasă la mama sa. I-am spus mamei mele că nu îl mai iubesc. Părinţii mei au plecat, iar atunci am început să primesc diferite mesaje de la el (...) următorul lucru pe care îl ştiu este că se afla la parter şi le spune copiilor că vine înapoi în casă”, a spus Catherine în faţa judecătorilor.

Catherine a închis iPad-ul şi a chemat un inginer IT pentru a schimba parola, însă Cairns continua să se conecteze la sistem.

În timp ce se afla în vacanţă, Catherine a descoperit că aceasta are contul blocat pe Bumble din cauza “conţinutul inadecvat” şi a descoperit o fotografie intimă pe profilul său împreună cu alte mesaje obscene.

Ross a negat orice acuzaţie i s-a adus, afirmând că a accesat sistemul doar pentru a schimba luminile şi pentru a ajusta volumul la TV, dar nu l-a utilizat pentru a vedea în casă.

Cairns a fost găsit vinovat de spionarea soţiei sale între lunile august şi noiembrie ale anului trecut şi de ameninţări la adresa acesteia.

“Doamna Cairns a oferit dovezi clare, în timp ce soţul ei a devenit animat atunci când a început să fie examinat”, a spus magistrata Barbara Kenyon.

Cairns va fi condamnat în luna iunie.

×