x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Tehnologie - Card cu cip la metrou

Tehnologie - Card cu cip la metrou

de Alexandru Radescu    |    05 Mai 2006   •   00:00
Tehnologie - Card cu cip la metrou

Telefonul mobil a devenit si mijloc de plata. Nu mai este o noutate, pe piata asiatica celularul-portofel (are un card cu cip) poate fi folosit la cumparaturi de cateva sute de dolari, dupa care se poate face "plinul" la aparate speciale. Mult mai raspandite sunt insa cardurile cu cip folosite pentru acces in mijloace de transport in comun. Un astfel de card, dezvoltat de VISA, ar putea ajunge si in Romania, pentru accesul la metrou. Este vorba de un proiect discutat la Dubrovnik (Croatia) intre oficiali VISA si reprezentanti ai unor institutii bancare din Romania. A fost prezentat acela de la metroul din Moscova. Este vorba de carduri care au si banda magnetica (pentru un POS wireless), dar si un cip care "discuta" prin unde radio (in prezent exista doua standarde, unul dezvoltat de Philips si altul de Motorola). Dupa introducerea acestor carduri la metroul moscovit, veniturile anuale ale companiei au crescut cu 20%. (Alexandru Radescu)

×
Subiecte în articol: IT