x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Telecomunicatii - Venitul operatorilor creste cu SMS si MMS

Telecomunicatii - Venitul operatorilor creste cu SMS si MMS

de Alexandru Radescu    |    12 Mai 2006   •   00:00

Operatorii de telefonie mobila au inceput sa-si ademeneasca utilizatorii cu bogate oferte de continut. De la video-clipuri la concerte Live, televiziune in direct si programe pentru adulti, meciuri de fotbal, o piata globala de la care se asteapta venituri de miliarde de euro. Dar nu prea curand, in ciuda unor investitii uriase, cum ar fi licentele 3G. Pana una alta, tot SMS-urile si MMS-urile vor aduce veniturile importante. Cel putin asa reiese dintr-un raport IDC care masoara piata vest-europeana si estimeaza o suma de peste 15 miliarde de dolari pana in 2010, adusa de SMS, MMS si messenger mobil.

"Mesageria mobila va continua sa joace un rol cheie pentru multe companii, nu numai pentru operatorii mobili", spune Paolo Pescatore, cercetator IDC. Pescatore este de parere ca fiecare dintre cele trei servicii enumerate serveste unui anumit scop, iar operatorii trebuie sa descopere modalitatea optima pentru a-si atinge tintele de pe piata.

IN TARA. Potrivit ANRC, pe primul semestru din 2005 s-au inregistrat in Romania 9,4 milioane de MMS-uri si 732 milioane SMS-uri. In perioada pascala a acestui an, in retelele Orange si Vodafone s-au inregistrat in jur de 41 de milioane de SMS-uri. Pretul standard al unui SMS este de 7 centi, dar exista mai multe oferte care includ SMS-uri sau MMS-uri gratuite. (Alexandru Radescu)

×
Subiecte în articol: IT