x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Timpul petrecut pe reţele de socializare s-a dublat

Timpul petrecut pe reţele de socializare s-a dublat

de Cristian Ionescu    |    03 Iun 2009   •   00:00

Timpul petrecut de internauţii americani pe reţelele de socializare şi bloguri s-a dublat în ultimul an, comparativ cu perioada precedentă, cea mai populară reţea fiind Facebook, potrivit unui studiu al companiei Nielsen Online.

Numărul de minute petrecute în reţelele de socializare a crescut cu 83% în aprilie 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi utilizatorii acestor tipuri de platforme nu sunt loiali, motiv pentru care ierarhia site-urilor se poate modifica.

Jon Gibs, reprezentantul companiei, a identificat o tendinţă în popularitatea în creştere a Facebook, care are în prezent mai mult de 200 de milioane de membri activi şi a fost atât de bine asimilat încât chiar şi papa Benedict al XVI-lea are propria sa pagină în reţea.

Numărul total de minute petrecute pe Facebook a crescut semnificativ, ajungând 13,9 miliarde în luna aprilie a acestui an, de la 1,7 miliarde în aprilie anul trecut.

A doua reţea ca popularitate este MySpace de la News Corp, care a înregistrat o scădere a numărului total de minute, de 31%, ajungând la 4,97 miliarde, de la 7,3 miliarde înregistrate anul trecut.

Site-ul de microblogging Twitter a avut, în aprilie, o creştere spectaculoasă, de 3.712%, a numărului de minute, comparativ cu anul trecut.

"Un lucru este evident în ceea ce priveşte reţelele de socializare: indiferent cât de repede cresc ca popularitate, pot oricând să decadă din graţiile utilizatorilor. Nici Facebook sau Twitter nu sunt imune la acest fenomen. Consumatorii au arătat că sunt gata să încerce aceste reţele, dar să le şi schimbe la fel de repede, când ceva nou apare", a spus Gibs.

Însă, conform datelor furnizate pentru luna aprile, 60% dintre utilizatorii Twitter au încetat să folosească site-ul la o lună după ce s-au înscris.

×
Subiecte în articol: IT