x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Un băieţel de doar cinci ani a descoperit o vulnerabilitate de securitate a consolei Xbox

Un băieţel de doar cinci ani a descoperit o vulnerabilitate de securitate a consolei Xbox

04 Apr 2014   •   21:04
Un băieţel de doar cinci ani a descoperit o vulnerabilitate de securitate a consolei Xbox

Ei bine, chiar dacă nu are nici cel mai mic habar despre ceea ce înseamnă software, un băieţel de doar cinci ani a reuşit, prin intuiţie, să depăşească abilităţile specialiştilor în securitate informatică, descoperind o vulnerabilitate a Xbox, consola de jocuri produsă de Microsoft. 

Frustrat de faptul că nu i se permitea accesul decât la anumite jocuri pe consolă, băieţelul a căutat o cale pentru a accesa contul tatălui său, şi chiar a găsit-o!
Cu surpindere, părinţii au constatat că bariera pe care o introduseseră în drumul micuţului către jocurile considerate ca fiind nepotrivite pentru vârsta lui căzuse.

Plin de încântare, băiatul le-a demonstrat cum a descoperit în sistemul de securitate gândit de specialiştii de la Microsoft poarta prin care a putut accesa contul tatălui său. Şi totul a fost cât se poate de simplu, după ce a introdus o parolă incorectă pentru logarea la contul tatălui său, pasul următor cerea o reverificare a acesteia. Apăsând de mai multe ori tasta SPACE şi validând această secvenţă, sistemul i-a permis logarea.

După ce a primit sesizarea, Microsoft a reparat vulnerabilitatea şi şi-a manifestat recunoştinţa menţionându-l pe Kristoffer Von Hassel, numele băieţelului, în lista celor care au ajutat compania ca serviciile oferite să fie mai sigure.


×
Subiecte în articol: securitate informatica Microsoft xbox