x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat mort a fost găsit in sediul Apple de la Cupertino

Un bărbat mort a fost găsit in sediul Apple de la Cupertino

28 Apr 2016   •   08:54
Un bărbat mort a fost găsit in sediul Apple de la Cupertino

Un bărbat a fost găsit mort miercuri, într-o sală de conferinţe a gigantului informatic Apple de pe coasta de vest americană, potrivit poliţiei locale care a deschis o anchetă în ceea ce pare a fi un incident izolat, informează agenţia France Presse.

Oficialii biroului şerifului din Santa Clara au fost trimişi în campusul principal al Apple de la Cupertino, în inima Silicon Valley, pentru a face investigaţii în legătură cu 'un corp dintr-o sală de conferinţe, cu o armă', potrivit unui apel de urgenţă înregistrat de către poliţie şi care este disponibil pe internet.

Potrivit unui purtător de cuvânt al şerifului, citat de ziarul local 'San Jose Mercury News', un bărbat a fost găsit întins pe jos în sala de conferinţe şi nu a existat nici o ameninţare la adresa securităţii incintei.
Nici Apple şi nici biroul şerifului nu au răspuns solicitărilor de precizări din partea AFP, menţionează agenţia de presă citată.

Conform ultimelor informații obținute de Associated Press, bărbatul ar fi un angajat al companiei Apple.

AGERPRES

×