x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Veniturile Vodafone România, afectate de situaţia economică şi concurenţă

Veniturile Vodafone România, afectate de situaţia economică şi concurenţă

25 Iul 2010   •   00:00

Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut în trimestrul al doilea al anului calendaristic, din cauza condiţiilor economice dificile şi a concurenţei tot mai dure, care a afectat preţurile.



"Veniturile organice din servicii au crescut cu 3,7% în Africa şi Europa Centrală, creşterea de la Vodacom (Africa de Sud) şi Turcia fiind amortizată parţial de scăderile din România şi restul Europei Centrale. (...) Veniturile din servicii de pe piaţa românească au scăzut, din cauza condiţiilor economice slabe şi competiţiei tot mai dure în privinţa preţurilor, ca rezultat al ofertelor promoţionale", se arată într-un raport al grupului britanic Vodafone, citat de Mediafax.

Vodafone avea, la sfârşitul lunii iunie, 9,819 milioane de clienţi în România, faţă de 9,663 milioane la finele anului trecut, 9,73 milioane la sfârşitul lunii martie, respectiv 9,533 milioane de utilizatori la jumătatea lui 2009, potrivit raportului.

Procentajul clienţilor prepaid în baza totală de utilizatori a urcat la 62,4% până la aceeaşi dată, de la 61,9% la sfârşitul anului trecut.

Indicatorul ARPU (venitul mediu din servicii pe utilizator) al Vodafone a fost, în trimestrul aprilie-iunie, de 6,9 euro pe piaţa românească, de la 7,6 euro în perioada octombrie-decembrie 2009, respctiv 6,7 euro în primele trei luni ale anului 2010.

Serviciile prin contract au asigurat Vodafone România un ARPU de 14,3 euro, iar cele prepaid de 2,4 euro.

Reţeaua din România a Vodafone a gestionat, în trimestrul al doilea al anului calendaristic, 3,96 miliarde de minute de convorbire, în creştere de la 3,223 miliarde în perioada corespunzătoare a anului trecut, respectiv 3,719 miliarde în primele trei luni ale acestui an.

Vodafone a înregistrat, în trimestrul aprilie-iunie, primul al anului fiscal 2010-2011, venituri totale de 2,4 miliarde de euro pe pieţele din Africa şi Europa Centrală, reprezentând o creştere organică de 3,7% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior.

Grupul britanic a avut, la nivel mondial, venituri din servicii de 12,56 miliarde de euro în perioada analizată, în urcare uşoară faţă de acelaşi trimestru al anului 2009.

Vodafone România a înregistrat în anul fiscal 2009/2010, încheiat la 31 martie, o scădere cu 25% a profitului înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizări (EBITDA), la 396 milioane de euro, după venituri totale mai mici cu 21%, de 921,5 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: special IT observator