x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Xbox Live rămâne "interzis" în România

Xbox Live rămâne "interzis" în România

de Alexandru Radescu    |    21 Sep 2010   •   00:00

Considerata una dintre priorităţile mandatului lui Călin Tatomir la şefia Microsoft România, zona de entertainment şi în special serviciul online Xbox Live pentru consola firmei americane rămâne inaccesibilă publicului din ţara noastră. Tatomir dă vină pe lipsa de credibilitate a sistemul de plăţi online din România.

Microsoft România a înregistrat în anul fiscal 2010, încheiat pe 30 iunie, o creştere cu 3% a afacerilor şi estimează pentru 2011 un avans de 6%, a mai declarat azi directorul general al filialei, Călin Tatomir, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit reprezentanţilor companiei, "creşterea va fi susţinută de toate categoriile de produse".

Pe 18 august, Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Ministerul Comunicaţiilor va primi 49,6 milioane lei, în principal pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft. În luna februarie, Guvernul a stabilit ca MCSI să plătească, până în 2012, în nouă tranşe egale, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licenţe Microsoft de către circa 30 de instituţii publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere. Pe de altă parte, adopţia serviciilor de cloud computing este una din ţintele pentru anul fiscal 2011.

Potrivit lui Tudor Galoş, Windows Business Group Lead, business-ul Windows cu sisteme de operare preinstalate a crescut cu 15% în a doua jumătate a anului fiscal, cel de pachete Windows cu 490% pe tot parcursul anului, iar business-ul de legalizare Windows cu 74%. De asemenea, în zona firmelor mici şi mijlocii, Windows a avut o creştere de 31%.

În ceea ce priveste pirateria software, reprezentanţii companiei au arătat că rata pirateriei a scăzut cu 1%, până la 65%, în timp ce media UE este la 35%. De asemenea, pirateria Windows este sub 50% în România. Potrivit oficialilor Microsoft România, 25% dintre magazinele de profil au vândut software piratat în 2009.

×
Subiecte în articol: IT