Compania braşoveană Allview lansează o nouă tabletă 3G, modelul Viva D8, cu ecran IPS de 7,9 inci (1024x768 pixeli) şi Dual Core (la 1.3GHz), disponibilă la preţul de 650 lei.
Viva D8 este echipată şi cu două camere foto (3MP şi 1MP), oferind fotografiere HDR şi foto panoramic.
Noul model Allview asigură conectivitate 3G HSPA+ şi rulează sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean., la care se mai adaugă GPS, Bluetooth 4.0, wi-fi şi port USB.
Tableta este compatibilă cu tehnologia Miracast, care permite transferul imaginii şi al sunetului de pe device pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul adaptorului wireles display Smart2View.
Împreună cu adaptorul wireless display Smart2View, preţul Viva D8 este de 749 lei.