Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional este parcul meu sufletesc. Foarte tânăr şi de aceea scutit de etichetări. Prima dată când m-a impresionat şi m-a făcut să lăcrimez a fost când am vazut o ediţie în care era iubit şi amintit Grigore Vasiliu Birlic.
În aceasta perioadă de viaţă, fără credinţă, fără suflet şi fără inteligenţă, era uluitor că cineva se gândea să aducă din urmă pe cei cu adevărat buni, ca să putem merge mai departe.
Apoi am fost chemată, căci voiau să scrie despre Aurel Mihailopol.
Aşa i-am cunoscut eu! Aşa l-am cunoscut eu pe Marius Tucă, fără de care viaţa mea cum oare ar fi arătat?!
Aşa am scris despre colegii mei care nu mai sunt! Aşa am supravieţuit făcând ceva de care aveam nevoie.
Eseul meu e ca o lucrare de control, pentru că propoziţiile vin năvală, încercând să povestească "despre lumea fantastica a Jurnalului Naţional". Suntem atât de maculaţi, trăim cu ştacheta joasă, aşa că lucrurile bune nu mai sunt recepţionate, nu se mai văd.
Dar acolo, la Jurnalul Naţional, eu am găsit un spaţiu misterios, cu panglici ironice, oricând gata să devină sarcastic, dar în fiecare colţ pândea o enormă sensibilitate. Un ziar e un ziar! Nu poţi spune despre Fata moşului din poveste că este Regina de Cristal. Un ziar e o cenuşăreasă care trebuie să salahorească, să ia atitudine la lucruri bune şi la mari mizerii, să scrie aduceri aminte, să aibă un ritm, calm, detaşat, care să ţină piept malaxorului în care trăim.
Un ziar este un vânător de întâmplări frumoase, dar şi tulburate. Un ziar stă pe stradă, nu într-un palat. Sunt mândră tare că sunt în plutonul fermecător al stupului care se străduieşte să aducă un pic de lumină, credinţă şi suflet, să-i facă pe toţi cititorii să aibă încredere-n ei.
Jurnalul Naţional a trăit seisme pe verticală şi pe orizontală, nu de scurtă durată.
Are însă candoare să existe frumos, demn şi proaspăt. N-au rămas decât albinele lucratoare şi regina. Ceilalţi au dat bir cu fugiţii. Viaţa de fiecare zi e grea.
Tot ce se face sub umbrela Jurnalului Naţional se face cu un zâmbet de Duminică. Cărţile, sărbătorile, aniversările, ediţiile de lux, târâtul în tranşee, pe coate şi genunchi, totul mi se pare bine tăiat. La ora bilanţului, mă simt că am luat majoratul alături de sărbătorit şi că tot ce-l va lovi nu va avea nici un spor, pentru că Dumnezeu ţine cu lucrurile bune şi nedeformate. Lance şi scut, Jurnalul Naţional va răzbate, întărindu-şi reflexele aşa cum am făcut şi noi în viaţă când am învăţat să conducem automobilul sau să facem dragoste.
Rodica Mandache,
actriţă
Citește pe Antena3.ro
