“Da, eu cred că reducerea TVA la alimente poate fi inclusă în pachetul de măsuri surpriză. Trebuie să facem o clarificare: reducem TVA la carne, legume, fructe dar şi pe ntru tot lanţul de producţie. Fiecare produs la care se va aplica TVA de 9% va fi prezentat printr-un ordin comun al MF şI Ministerul Agriculturii care va ieşi în două săptămâni probabil:, a spus Vâlcov.
FMI nu poate bloca Noul Cod
Fondul Monetar Internaţional nu a fost informat asupra măsurilor din noul Cod Fiscal care se aplică începând de anul viitor, pentru că acordul se încheie în septembrie 2015. Însă la ultima întâlnire, delegaţia FMI-UE a fost informată de măsurile care vor fi aplicate în acest an. "Noi am făcut ce este corect să facem. Pentru măsurile care au aplicabilitate începând cu ianuarie 2016 nu a existat o consultare cu FMI. Dar pentru cele despre care credem că pot fi aplicate chiar înainte de 1 ianuarie 2016 am informat Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, chiar la ultima vizită. Le-am şi prins în scrisoarea, care până la urmă nu a mai fost semnată, în special din motive legate de zona care ţine de energie. Cele două măsuri pentru care am informat FMI se referă la reducerea TVA de la 24% la 20% şi reducerea accizelor la nivelul din 2013", a mai declarat ministrul de Finanţe.
Codul trebuie aprobat până-n iunie
Proiectul Codului Fiscal trebuie aprobat în Parlament până la sfârşitul lunii iunie, cel târziu, pentru a putea fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2016. Ministrul de Finanţe a explicat că această măsură este necesară pentru că din noul proiect al Codului Fiscal au fost scoase două cuvinte " de regulă" şi au fost înlocuite cu formula " minim şase luni". Asta înseamnă că pentru a putea fi aplicat proiectul trebuie aprobat de Parlament cu minim şase luni înainte astfel încât mediul de afaceri să aibă timp pentru a se pregăti. Este una dintre cerinţele mai vechi ale oamenilor de afaceri: predictibilitate şi stabilitate, a anunţat Ministrul de Finanţe.
Citește pe Antena3.ro


