Despre timp

Stau gânditor în faţa vitrinei ca în faţa unei oglinzi semitransparente. Mă văd atât pe mine, cât şi ceea ce se găseşte dincolo de geamul vitrinei. Acolo, ascunsă, se află adunată întreaga inteligenţă universală. Deodată, din partea aceea se arată cineva care îmi face semn, spunând ceva. Eu aprob dând din cap, dar, de fapt, neînţelegând nimic. Observând că nu înţeleg, mă îndeamnă să stau aşa, să aştept, şi se face nevăzut, revenind grăbit, cu o carte în mână, după o veşnicie. Îmi întinde cartea, subliniindu-i titlul: "Existenţa". Sosind clipa înţelegerii, am exclamat: Extraordinar! Maşina timpului există! Şi eu care, de fiecare dată când mă întâlneam cu Einstein sau cu Tesla, îi salutam ca pe nişte persoane cunoscute.

Pentru a monitoriza viaţa curentă, materială, omul a inventat noţiunea de timp. Acesta se derulează legat de spaţiu. Aşadar, se consideră că ne ducem viaţa în spaţiul tridimensional, legată de a patra dimensiune, timpul astronomic. Astfel a fost creată fizica clasică, cu legile ei bazate pe cele două concepte, timp şi spaţiu, un timp absolut, universal, şi un spaţiu absolut, pe baza cărora se indexează desfăşurarea periodică, ritmică, a tuturor fenomenelor observate, nu însă şi existente în totalitate.

Dar şi acest timp are mai multe valenţe. Există un timp circular, sau în spirală, care defineşte o evoluţie în spirală a istoriei printr-o eternă reîntoarcere. Trăim ciclic, fiecare spiră a spiralei reprezentând un ciclu. Aceasta privită de sus arată ca un cerc, iar privită din lateral, diferenţa de înălţime dintre începutul şi sfârşitul ei fiind corespunzătoare timpului scurs în perioada parcurgerii acestei spire. Însă trăim şi un timp ireversibil, care se scurge prin derularea spirei. Prin fizica relativistă, cuantică, s-a schimbat complet percepţia vieţii în spaţiu şi timp, considerate până acum separate. Prezentul este un viitor care devine trecut, stocat în memorie.

Având în vedere proprietatea hologramei, rea­mintesc ideea că în orice părticică a corpului se regăseşte totul, întregul nostru timp se regăseşte stocat într-o clipă. Din punct de vedere al ritmului vieţii există un timp biologic. Acesta cuprinde o derulare a vieţii cu viteze diferite, de la procese biologice rapide până la altele "îngheţate". Cu toate că ştiinţa susţine im­po­si­bilitatea supravieţuirii creierului mai mult de câteva minute, există persoane pregătite să reziste înhumate perioade îndelungate de timp, fapt ce pare că omul este scos în afara timpului. Virusurile, nimfa unor fluturi, suspendă timpul, reluând viaţa în alte împrejurări. Hibernarea este un fenomen care arată, de asemenea, un alt ritm al vieţii biologice. Timpul biologic este diferit de cel astronomic, fiind specific fiecărei entităţi conform ritmurilor interne. Ele nu diferă numai de la specie la specie, ci diferă şi în cadrul aceleiaşi specii. Reacţiile biochimice din celule au ritmuri diferite de desfăşurare, în funcţie de vârstă, de intensitatea vieţii, având la bază ritmul comandat prin programul genetic.

Există şi un timp fiziologic diferit la fiecare, ca fiind timpul de vindecare al unei plăgi. În urma unui studiu, s-a evidenţiat că acesta creşte progresiv cu creşterea vârstei. La vârsta de 10 ani el este de cinci ori mai mic decât la vârsta de 60 de ani, acest lucru fiind timpul de vindecare al unei plăgi. În urma unui studiu s-a evidenţiat că acesta creşte progresiv cu creşterea vârstei. La vârsta de 10 ani el este de cinci ori mai mic decât la vârsta de 60 de ani, acest lucru fiind în concordanţă cu potenţialul biologic, variabil în funcţie de vârstă şi specific tuturor funcţiilor existente într-un organism viu.

Se mai poate evidenţia şi un timp psihologic. Timpul pare că se scurge mai repede pentru un adult decât pentru un copil. Informaţiile adunate zilnic de un copil sunt în cantitate mult mai mare decât cele adunate de un adult. Copilul fiind la începutul vieţii are mai multe de învăţat, totul fiind nou pentru el. Din această cauză timpul pare că se dilată pentru copii şi se contractă pentru adulţi. Zilele par mai lungi în copilărie decât la maturitate. O oră trăită la vârsta de 10 ani echivalează cu 5 ore trăite la vârsta de 60 de ani. Deci, pe plan psihologic, pentru un copil de 10 ani pare că o oră se scurge în 5 ore. De aceea copiii trăiesc în lumi temporal diferite, având opinii diferite despre viaţă, acest lucru fiind şi o cauză a neînţelegerii dintre generaţii.

Astăzi se poate vorbi despre timp în legătură şi cu rezonanţa Shumann. Fizicianul german Winfried Otto Shumann (1888-1974) demonstra matematic, între anii 1952-1957, rezonanţa care îi poartă numele. Numită şi pulsul Terrei, rezonanţa se produce în spectrul unor frecvenţe radio, datorită descărcărilor luminoase ce au loc în atmosferă, între Pământ şi ionosferă, unde există un fel de cavitate electromagnetică. Pulsul Terrei este o frecvenţă medie a vibraţiilor planetei, constantă de mii de ani la valoarea de 7,83 ci­cli/secundă. Din 1980 acesta a început să se modifice, actualmente fiind de 12 cicli/secundă, ceea ce face ca ziua să nu mai fie de 24 de ore, ci de 16 ore, pentru ca în 2012, pe 21 decembrie, să ajungă la valoarea 0. Conform rezonanţei Shumann va creşte şi nivelul vi­bra­ţi­onal al oricărei entităţi de pe Pământ, fapt ce va schim­ba radical caracteristicile vieţii. Această creştere a frecvenţei va duce şi la scăderea progresivă a densităţii planetei. Pregătirea acestui eveniment din 2012 s-a făcut treptat, în ultima perioadă doar s-a amplificat. De exemplu, activitatea vulcanică a crescut cu 500% din 1875, iar câmpul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901. Soarele are un câmp mag­netic, numit heliosferă, care înglobează întreg sistemul solar. Cercetătorii au observat că pe partea frontală a heliosferei, plasma este mai strălucitoare, ca şi cum Sistemul Solar a intrat într-o zonă de energie foarte înaltă, numită Centura Fotonică. Acest lucru face ca planetele să primească un supliment de energie.

Proiectul Montauk, din SUA, are la bază informaţii extraterestre, cu ajutorul cărora s-a pus la punct o Maşină a Timpului, ce a permis culegerea de multe informaţii din afara timpului pe care îl trăim în prezent. Printre pionerii acestei cercetări se află Tesla şi Einstein, de numele cărora se leagă şi experimentul Philadelphia.

Am mai făcut afirmaţia şi o repet, anume că paranormalul este normal, doar cunoaşterea noastră este limitată. Timpul poate fi luat în discuţie legat şi de fenomenele din parapsihologie. Persoanele extrasenzoriale pot face retrocogniţii, premoniţii, pot avea vise în care primesc informaţii din trecut sau viitor, pot avea clarviziuni, pot lua legătura cu entităţi spirituale de dincolo de moarte unde existenţa este atemporală, sau se pot decorporaliza pentru a face călătorii oriunde în Univers, şi lista mai poate continua.

Un iniţiat hindus povesteşte stările prin care a trecut în timpul decorporalizării. "Corpul mi-a înţepe­nit, respiraţia a ieşit din plămâni ca trasă de un magnet uriaş... carnea părea moartă. Simţul libertăţii nu mai era limitat la corp, ci îmbrăţişa imensitatea ato­milor înconjurători. Oamenii de pe stradă păreau că se mişcă cu grijă peste propria mea periferie. Formele plantelor păreau ca nişte pete întunecoase, observam scurgerea în interiorul lor a forţei de viaţă. Spaţiul... se întindea peste tot în afara mea. Vederea se schimba într-o vastă panoramă pe care o percepeam simultan, vedeam şi cu partea din spate a corpului... Corpul meu, stâlpii de susţinere ai casei, mobilele şi podeaua, copacii şi lumina soarelui, toate deveneau violent de agitate şi apoi totul s-a contopit într-un ocean de lumină".

Au fost efectuate şi experimente ştiinţifice pentru studierea fenomenelor ce apar în timpul decorpora­lizării. Unul dintre acestea fost făcut în Clinica de Neuropsihiatrie a Universităţii din California. Intrarea într-o astfel de stare a fost provocată pe cale farmaco-chimică. Cu această ocazie, în timpul fenomenului s-a constatat prezenţa a patru etape. La început timpul îşi încetinea scurgerea, cu o concentrare pe timpul prezent. S-a creat impresia că nu există decât un singur timp, timpul prezent. Urmează după pierderea simţului timpului, senzaţia pierderii simţului spaţiului. Tot ce există în spaţiu se restrângea, fiind perceput ca într-o singură unitate fără dimensiuni, în afara logicii normale. În a treia etapă s-a făcut prezent simţul re­la­­­tivităţii. Fiecare nivel al existenţei materiale apărea cu un sens bine definit. Percepţia era că persoana reprezenta o verigă în lanţul ierarhic al proceselor şi fiinţelor, de la molecule până la fiinţe umane, trecând chiar prin bacterii şi insecte. Atunci toate formele de viaţă erau ca simple variaţiuni pe aceeaşi temă. Impresia era că totul este o unică fiinţă ce îndeplineşte acelaşi lucru în toate manierele posibile. A patra etapă era legată de sensul energiei eterne, adesea cu aspectul unei lumini albe intense. Aceasta părea că este totodată fluidul ce parcurge nervii, dând în acelaşi timp o stare de măreţie, conştientizând că tot ce există face parte dintr-o energie unică în care este integrat şi cel ce trăieşte această experienţă.

Iată că atât în experimentele iniţiaţilor, cât şi în cele ştiinţifice se obţin aceleaşi rezultate, în ceea ce priveşte existenţa şi anume că totul nu este altceva decât energie.

Cu timpul, omenirea a descoperit diverse caracte­ristici ale timpului de aici, de pe Pământ, căci în existenţa din afara materiei, unde ajungem până la urmă cu toţii, timpul nu există, totul fiind etern. Însă, atâta timp cât viaţa o ducem şi material, trebuie să ţinem cont de legile materiei.