Eternitatea clipei

Scriam cu puţin înainte de 1989:
- Ce a fost la începutul Pământului, tată?
- Păi, la început n-a fost Pământul! Pe vremea aceea totul era numai gaze, apă, lumină. După care a venit revoluţia, adaug acum. Însă, totul este relativ, după cum spunea Einstein.

La vârsta de 15 ani, Einstein îşi punea întrebarea: "Ce s-ar întâmpla dacă cineva s-ar mişca cu viteza luminii şi s-ar privi într-o oglindă?". Drumul luminii parcurs de la el până la oglindă şi apoi, reflectat de la oglindă înapoi către el, este mai lung decât deplasarea lui cu viteza luminii, paralel cu oglinda. În concluzie, nu s-ar vedea nimic în acea oglindă. Astfel a luat fiinţă germenele teoriei relativităţii.

Dacă un obiect se deplasează cu o viteză superioară vitezei luminii, câmpurile electromagnetice care menţin legăturile dintre atomii acelui obiect, ar rămâne în urmă, la fel cum undele sonore rămân în urma unui avion supersonic. Atunci, atomii s-ar dispersa şi obiectul respectiv s-ar dezintegra. Deci, Universul Materiei există numai sub viteza luminii.

Niels Bohr a făcut afirmaţia: "Elementele contradictorii nu sunt contradictorii, ci complementare". Universul Vizibil, existent sub viteza luminii, alături de Universul Invizibil existent deasupra vitezei luminii, formează un  întreg. Existenţa are astfel, două faţete complementare care nu sunt vizibile concomitent.

Ecuaţia lui Einstein, E=mc2, metaforic vorbind, reprezintă tran­sformarea materiei prin moartea sa în energie sau, invers privită, naşterea materiei din energie. Dar, conform ecuaţiei şi masa este tot o formă de energie, căci c este o constantă. Moartea vizibilului produce naşterea invizibilului şi invers.

Dualitatea este prezentă oriunde în Univers. Acţiunea şi reacţiunea sunt legi universale, pe baza cărora se asigură menţinerea echilibrului într-un sistem. O cauză generează un efect. Întreaga existenţă se bazează pe acest ciclu al dualităţii: yin-yang, zi-noapte, naştere-moarte, flux-reflux, bine-rău, ascensiune-cădere, cinetic-po­tenţial, femeie-bărbat, pământ-cer, înger-demon. Umbra imaterială arată existenţa materială. Existenţa unui vas, adică materia, creează golul din interiorul acestuia, care este imaterial, iar noi folosim conţinutul acelui interior, generat de vas şi nu vasul în sine.

Lumina reprezintă esenţa existenţei. În prima zi de Geneză, Divinitatea a spus: "Să fie lumină!". Omul a creat, bazându-se pe lumină şi umbră (conform dualităţii), cinematograful. Prin film s-a creat astfel o copie virtuală a existenţei. Lumea fizică este reprezentată astfel prin lumea virtuală.

Religiile vorbesc despre lumina fizică din lumea materială, alături de lumina spirituală legată de Divinitate, din lumea de dincolo.

În sfârşit, ştiinţa contemporană a înţeles că trebuie să cerceteze existenţa, luând în considerare şi vechile teorii filosofice sau vizi­uni asupra lumii, lansate de iniţiaţi. Cercetările lui Einstein au dus la definirea aşa-numitului "Cod al lui Einstein" în care se găseşte şi Teoria Câmpului Unificat, unde el integrează toate forţele cunoscute în natură. Aici spaţiul este legat de timp, astfel încât arată că nu se poate vorbi de ceva fără a considera întregul din care acesta face parte. Deci, spaţiul şi timpul îşi pierd sensul individual, fiind integrate ca elemente de ansamblu în cadrul fenomenelor. Măsurătorile spaţiu-timp devin din absolute, relative, fiind dependente de punctul de vedere al observatorului. O modificare apărută în spaţiu-timp, duce la modificarea întregii structuri din afară şi din interiorul nostru.

Mihai Eminescu a exprimat genial, în poezia "La steaua", teoria relativităţii:
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
 
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
.....
În sistemul de referinţă al stelei, momentul plecării imaginii ei prin mii de ani lumină, către noi, reprezintă prezentul, iar momentul vizualizării, de către noi, a acestei imagini a ei, reprezintă viitorul. Pentru sistemul nostru de referinţă, momentul vizualizării stelei reprezintă prezentul, moment în care steaua nu mai există, dispărând în trecut, pentru noi, în timpul călătoriei  imaginii către noi. Deci, prezentul şi viitorul pentru stea, sunt prezentul şi trecutul ei pentru noi. Astfel, prezentul, trecutul şi viitorul există împreună, în orice moment evidenţiat în viaţa materială. Informaţiile trecute, prezente şi viitoare, ce compun Universul, există în afara timpului, stocate într-o Memorie Universală, numită de unele filosofii Memoria Akasha, de altele Marele Timp, etc. Astfel, în orice clipă se găseşte totul. Clipa reprezintă eternitatea. Prin conţinutul între­gului din ea, existenţa ei este atemporală. Persoanele extrasenzoriale care au cheia de acces la Memoria Universului, pot culege din aceasta informaţiile din trecut, prezent şi viitor, conştientizându-le. Acesta este mecanismul care stă la baza premoniţiei, retrocogniţiei, viselor premonitorii, radiesteziei etc.

În stare de veghe noi trăim un spaţiu-timp al momentului, din spaţiu-timp universal, trecut, prezent şi viitor, dar conştiinţa noastră ne poate plasa oricând, oriunde, în acest sistem spaţiu-timp universal.

Timpul petrecut, în mod conştient, în viaţa materială, este perceput diferit faţă de cel perceput în călătoriile spiritului, în spaţiul atemporal. În perioada viselor sau a morţii clinice, în general a decorporalizărilor, câteva minute din viaţa materială pot fi percepute ca un timp dilatat de ore, zile, săptămâni, prin prisma numărului de evenimente petrecute în aceste stări, în atempora­litate. Astfel, se pătrunde într-o aşa-zisă lume a timpului iluzoriu. Într-o legendă islamică se povesteşte despre Arhanghelul Gabriel, care împreună cu profetul Mahomed, au făcut o călătorie în Cer şi în Infern. Această călătorie părea că a durat câteva săptămâni. În momentul plecării lor, Mahomed a răsturnat un vas cu apă, dar s-a întors exact la timp pentru a opri căderea vasului, când ar fi început vărsarea apei. Deci, în timpul fizic, a durat o fracţiune de secundă.

Mulţi filosofi, bazându-se pe experimente ale spiritului desprins temporar de corpul fizic, consideră că starea de conştienţă, din viaţa materială, este numai o stare de somnolenţă, în care creierul este de fapt adormit, iar în starea de desprindere de realitatea fizică se găseşte adevărata viaţă. Altfel spus, visul ar fi realitatea, iar realitatea visul. Deci numărul oamenilor treziţi, de pe Pământ, prin cunoaşterea adevărului existenţei, este foarte mic. Se pare că doar aceştia au revelaţia adevăratei vieţi.

Ne aflăm în Era Vărsătorului, o epocă a revelaţiilor în conştiinţa umanităţii, dintr-un ciclu solar complet de 25.920 de ani. Fiecare dintre cele 12 ere zodiacale se întinde pe 2.160 de ani. Platon a numit acest an, de aproximativ 26.000 ani, Marele An. În 2012 se încheie un astfel de ciclu solar, care va aduce mari transformări pe Terra. Acum este momentul evoluţiei intense a spiritului, momentul trezirii la viaţă a cât mai multor oameni.