Fenomenul placebo

Când se discută într-un cadru public sau restrâns despre tratamentele neconvenţionale, dacă se vorbeşte despre bioterapie, imediat se aminteşte, mai ales de către sceptici, despre efectul placebo.

Când se discută într-un cadru public sau restrâns despre tratamentele neconvenţionale, dacă se vorbeşte despre bioterapie, imediat se aminteşte, mai ales de către sceptici, despre efectul placebo. Pentru a vedea ce influenţă are fenomenul placebo în aceste tratamente, trebuie să fie clarificate caracteristicile acestui efect. Fenomenul cuprinde o gamă de modificări clinice şi psihofiziologice ce apar la o persoană căreia i s-a administrat o substanţă placebo.

În dicţionarul medical, acest fenomen este legat de orice medicament prescris unui bolnav cu scopul de a-i face plăcere mai degrabă decât pentru a-i fi util. Medicamentul poate fi o substanţă de formă farmaceutică, dar neutră din punct de vedere farmacodinamic, folosită în scop terapeutic experimental.

Prima substanţă folosită ca placebo a fost apa, numită însă aqua simplex pentru a-i creşte efectul psihologic. Tot din această cauză, cu timpul, ea a fost sterilizată şi îmbuteliată în fiole. Această apă, dacă e prezentată de un medic, cunoscut ca un foarte bun profesionist, ca fiind un medicament eficace, va avea o acţiune mai intensă asupra persoanei căreia i s-a administrat.

Antibiotice

Când s-au lansat primele antibiotice, cerinţele erau mai mari decât stocurile. De exemplu, în secţiile de ftiziologie, multor pacienţi (consideraţi fără şanse de vindecare) nu li se administra Streptomicina, ci o substanţă placebo. S-a observat că starea unora dintre aceştia se ameliora vizibil. În psihiatrie, rezultatele tratamentelor cu “substanţe placebo” au fost mai spectaculoase.

O treime din populaţie reacţionează prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre, răspunzând astfel efectului placebo. Aceeaşi persoană însă nu răspunde permanent la fel. S-a constatat că trăsături ale personalităţii cum ar fi extraversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul corelează cu un grad crescut de reactivitate la substanţele placebo, în timp ce alte trăsături ca introversia, sociofobia, rigiditatea, susceptibilitatea şi neîncrederea inhibă răspunsul la substanţele placebo. Femeile răspund pozitiv mai intens decât bărbaţii şi în număr mai mare, iar copiii şi adolescenţii răspund mai puţin la efectul placebo, pentru că acţiunea acestui fenomen se bazează pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. Efectul placebo cunoaşte însă  o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.

Observaţiile clinice au arătat că substanţele administrate sub formă injectabilă sunt mai eficace (cele administrate intravenos dau rezultate mai bune decât cele administrate intramuscular). Pilulele au efect placebo mai puternic decât soluţiile, substanţele colorate sunt mai eficace decât cele incolore, ca de fapt cele sapide şi mai ales cele amare.

Creierul

Acestea reprezintă cercetări şi constatări medicale asupra efectului placebo, dar care este cauza producerii acestui fenomen? Rezultatul unor cercetări recente arată că creierul unei persoane căreia i s-a administrat o substanţă placebo comandă producerea substanţelor necesare vindecării. În astfel de situaţii, corpul se comportă ca şi când i s-ar fi administrat medicamentul, la analize punându-se în evidenţă acest lucru. Iată deci că vibraţia gândului produce materie.

Mintea însă poate produce, prin puterea ei, şi efecte negative în corp, ducând organismul până la autodistrugere prin autosugestie.

În Norvegia, unui deţinut i s-a promis o scădere substanţială a pedepsei dacă era de acord să participe la un experiment care consta în secţionarea venelor de la încheietura mâinii pentru a măsura timpul scurs de la începerea sângerării până la pierderea cunoştinţei. A fost legat la ochi şi apoi doar zgâriat la încheietura mâinii ca şi cum ar fi fost tăiat. După aceea i s-a turnat apă, puţin câte puţin, pe zgârietură pentru a-i da impresia că pierde sânge. Impactul psihic a fost atât de mare, încât după câteva minute deţinutul a decedat, crezând că a pierdut sângele.

Un alt caz este al unei persoane care s-a închis accidental într-o cameră frigorifică. În acea instituţie nu mai era nimeni ca să-i poată deschide uşa. Astfel, frica persoanei închise a luat amploare şi, cu gândul că nu va supravieţui frigului, a început să scrie ce simţea în acele momente. A fost găsită fără viaţă cu toate că acea cameră frigorifică nu era pusă în funcţiune.

În efectul placebo sau în autosugestie un rol foarte important îl are credinţa. Aceasta, la nivelul psihicului, poate accesa nişte mecanisme care au efect asupra organismului.

Ca şi în medicina alopată, în bioterapie acţionează într-o oarecare măsură şi autosugestia, însă mai mult asupra vitezei de refacere a organismului, pentru că în esenţă au loc, în primul rând, procese de echilibrare energetică.

Cum poate funcţiona autosugestia la persoane care se află în comă sau la depărtare de bioterapeut? Însănătoşirea acestor persoane se face prin tratarea corpurilor energetic şi  spiritual.

Nu demult, un cunoscut din Constanţa m-a rugat să-i fac tratament mamei sale, care se afla în spital, unde suferise o intervenţie pe colon, fiind imobilizată la pat cu dureri groaznice. I-am spus că-i voi începe imediat tratamentul mamei sale (eu mă aflam în Bucureşti) şi l-am rugat când ajunge la ea să-mi mai dea un telefon, să-mi spună dacă s-a schimbat starea generală a mamei. După aproximativ o jumătate de oră m-a înştiinţat că mama lui nu mai avea dureri şi se plimba pe hol însoţită de o rudă. Acum trei săptămâni am fost contactat din Buzău pentru a ajuta pe cineva care, ajuns în sala de operaţie, înainte de intervenţia chirurgicală, a intrat în comă, motiv pentru care intervenţia a fost amânată. În seara zilei, când am fost contactat, eram în Bucureşti, de unde i-am făcut tratament persoanei în cauză. A doua zi am fost înştiinţat că persoana respectivă fusese operată şi se simţea bine.

De la depărtare se pot stabili şi afecţiunile organismului. O altă doamnă mi-a prezentat fotografiile celor doi copii ai săi, o fată stabilită în Canada şi un băiat care trăieşte în Germania. După evaluarea stării de sănătate a fiecăruia le-am făcut tratament. Este de remarcat că la băiat am descoperit două fracturi costale pe partea dreaptă. Mama a rămas surprinsă, pentru că nu ştia de aceste fracturi. L-a sunat pe fiul dumneaei şi l-a întrebat despre fracturi. Acesta, uimit, a recunoscut că a jucat fotbal recent şi a căzut, fracturându-şi cele două coaste, dar a ascuns acest lucru pentru a nu o îngrijora. Am dat aceste exemple pentru a sublinia că nu efectul placebo este cel care rezolvă afecţiunile în cazul bioterapiilor, aici legătura terapeut-pacient neputând fi conştientizată de cel din urmă, deci terapeutul nu-l poate influenţa pe acesta prin autosugestie.