Urmeaza inca un transport de remedii vechi, sosite in statia mileniului care abia a inceput, cu bunele si, din pacate, cu multele rele ale lui.
Nevralgie
Pentru a scapa de nevralgii, se taie in doua un ou fiert tare, iar cele doua felii, calde, se aplica pe partea infectata. Durerile dispar repede.
Probleme cu dantura
La manifestarea durerilor dentare se freaca incheietura mainii cu usturoi curatat de coaja. Apoi, usturoiul se taie marunt si se asaza in zona unde se simte pulsul la mana, legat strans cu un bandaj. Usturoiul nu se pune direct pe piele, ci pe un pansament subtire. Procedeul trebuie sa dureze circa 20 de minute.
Iata un remediu, mai ciudat, aplicat impotriva abceselor dentare. Se toarna putina miere intr-un vas de metal, pana la o grosime de 3 cm. Apoi, se incalzeste la o flacara un cui mare, vechi, ruginit, pana devine rosu, si se introduce in miere. Aceasta incepe sa fiarba, in jurul cuiului formandu-se o masa rosiatica si groasa. Dupa ce se indeparteaza cuiul, masa fluida rezultata se pune, in perioada noptii, pe zona afectata de pe gingie.
TBC si dureri de piept
In perioada primaverii se gaureste trunchiul unui mesteacan (Betula alba) cu un burghiu de 5-8 mm grosime. Apoi se introduce in acel canal o teava din trestie, prin care va curge seva din mesteacan. Seva, dulce la gust, este indicata a fi consumata ca remediu pentru cei afectati de TBC.
Durerile de piept se elimina aplicand, pe zona dureroasa, produsul obtinut din balega de vaca sau de cal, fiarta cu tarate de grau de vara.
Boli digestive
Dispepsia sau balonarea se elimina cu ajutorul matacinii sau roinitei (Mellisa officinalis), fiarta in vin alb sau in lapte dulce. Vasul in care fierbe amestecul se acopera cu o paine rotunda. Lichidul, apoi, se toarna peste ombilic atat cat poate fi suportat de fierbinte.
Durerea de stomac insotita de diaree se elimina daca se fixeaza pe pantece o lumanare aprinsa si se acopera cu un pahar de sticla. Cand se stinge lumanarea se produce o umflatura in acel loc, aparand efectul.
Contra durerilor abdominale se poate aplica si tratamentul cunoscut sub numele de 'ventuze cu oala de pamant'. Dar durerile nu trebuie sa fie insotite de febra sau tulburari de tranzit (scaune moi). Se confectioneaza o panza subtire de forma patrata cu latura de 30 cm. In mijlocul panzei se pun doua linguri cu sare de bucatarie si se leaga laturile opuse ale acesteia, rezultand un fel de punga. Aceasta este plasata pe tegumentele din dreptul regiunii abdominale dureroase, iar capetelor libere li se dau foc. Se asaza, imediat, deasupra o oala de pamant, cu diametrul gurii de 10-15 cm, cu gura pe tegumente. Astfel, oxigenul fiind ars se produce vid in oala si tesuturile sunt absorbite. Fara oxigen, flacara se stinge. Dupa acest procedeu va aparea efectul dorit.
Celor la care se manifesta scaune moi li se recomanda sa puna pe pantece o legatura facuta cu tarate de grau, hrean pisat, galbenus de ou si otet.
Dizenterie
Intr-un pahar cu apa calda se pune sare pana la saturatie. Adica, se pune sare si se amesteca pana in momentul cand sarea incepe sa nu se mai dizolve, depunandu-se pe fundul paharului. I se da bolnavului sa bea o lingura din apa sarata, dupa care nu trebuie sa mai bea sau sa mai manance nimic timp de 24 de ore. Astfel, afectiunea va inceta.
Intr-un alt remediu contra dizenteriei se foloseste o castana necomestibila, mare, uscata. Miezul ei se da pe razatoare si se pune la macerat in tuica sau palinca. Cu cateva inghitituri din acest amestec se rezolva afectiunea.
In cazul ca se manifesta un scaun moale cu sange se bea fiertura de scanteiuta (Anagalis arvensis) si de iedera (Hedera helix).
Daca un copil are scaun moale, dureri abdominale si varsaturi i se administreaza o fiertu-
ra din coaja de nuca (fructul de Juglans regia) si pere, in care se pun noua coarne (fructe de corn – Cornus mas) si noua pietricele. Afectiunea va fi indepartata.
Daca se manifesta o digestie greoaie si stare de greata, se frictioneaza intens incheietura mainii. Alta varianta este: se prajeste miez de paine si se fierbe otet, se inmoaie painea in otet, se intinde pe o panza si se presara peste acestea frunze uscate si faramitate de izma creata (Mentha crispa). Legatura se asaza pe ombilic pentru a indeparta afectiunea.
In tulburarile grave de nutritie la copiii mici (atrepsie), popular cunoscute sub numele de 'boala caineasca', sau la copiii slabi, care nu cresc, vesnic sensibili la boli, se practica scaldarea in apa de la izvor (apa neinceputa), in care s-a fiert palamida seaca (Cirsium arvense).
Contra senzatiei de greutate la stomac, insotita de lesin, se face o legatura de orz pisat si se asaza pe pantece.
Alta metoda foloseste trei radacini de hrean si trei de brusture, se piseaza, se fierb cu bors, se ingroasa cu tarate de grau, se pun pe o legatura si se leaga la ombilic.
In cazul scaunului moale, se inmoaie degetele in cenusa si se rasuceste de trei ori cu ele in ombilicul celui suferind, ca si cand s-ar incuia, printr-un gest magic, stomacul acestuia.
Sughit
Pentru a scapa de un sughit prelungit, se retine respiratia si se unesc degetele mic si mare de la fiecare mana, formand cercuri cu ele.
Se asaza un cutit pe puntea nazala, persoana trebuind sa-l priveasca fara sa clipeasca, astfel, scapand de sughit.
Icter sau galbinare. Hepatita
Observat inca de la debut, icterul se poate vindeca folosind radacina de stevie fiarta in lapte dulce si pusa la racoare timp de o zi.
Pentru o alta metoda sunt necesare un lighean de alama galbena si trei stiuci vii, tinute in apa rece si curata.
Se asaza bolnavul cu fata deasupra ligheanului, se ia o stiuca dintre cele trei si se tine tot deasupra ligheanului, astfel incat bonavul sa o priveasca in ochi. Dupa un timp, stiuca se va ingalbeni ca sofranul si va muri. Se repeta procedeul si cu celelalte stiuci.
Dimineata, pe nemancate, se bea un ceai de sofran si rostopasca, iar extern se aplica un macerat de floare de pucioasa pusa in rachiu. Se mai recomanda zilnic cate o ceasca de vin in care s-a macerat lumanarica pamantului (Gentiana asclepiadea) si sabur (Aloe ferox, Aloe succotrina).
Pentru copiii cu asemenea afectiune se aplica o alta metoda. Astfel, se trateaza o bucata de hartie galbena cu ceara de albine.
Se face cornet si se introduce cu varful intr-o palnie. Varful palniei se asaza pe ombilicul celui suferind. Se da foc cornetului de hartie, iar cand flacara ajunge la ombilic se indeparteaza palnia de corp, spunandu-se ca 'Trage fierea de la ombilic'.
Impotriva bolilor de ficat, bila si sechele se iau trei catei de usturoi de marime potrivita si se piseaza impreuna cu un praf de sare, pana se obtine o pasta.
Aceasta se imparte in doua. O parte se asaza pe un tifon patrat cu latimea de trei cm, se ruleaza si se face ca o tigara stransa la ambele capete. Se procedeaza identic si cu a doua jumatate. Prima se introduce apoi intre buza de sus si gingie si se impinge cu limba in sus. A doua se introduce sub limba si ambele se tin asa timp de 20 de minute. In aceasta perioada se sta cu gura usor intredeschisa si deasupra unei chiuvete sau a unui bol, pentru scurgerea excesului de saliva. Saliva nu trebuie inghitita, fiind toxica. Se repeta de inca doua ori procedeul din opt in opt zile. Dupa o luna se poate repeta reteta.
In cazul declansarii icterului, o alta solutie simpla adoptata in vederea insanatosirii consta in asezarea pe ombilic a unei legaturi cu rostopasca (Chelidonium majus) pisata.
Se poate incerca impotriva icterului si procedeul urmator. Se confectioneaza un pahar din ceara galbena sau din morcov gros, in care se pune un ban de aur sau un inel de aur, dupa care se bea apa din el. Se mai practica si ungerea intregului corp cu floare de lumanarica pamantului (Gentiana asclepiadea).
O metoda tot atat de veche, pentru tratarea icterului, este taiatul sub limba. Adica, se cresteaza cele doua vinisoare de sub limba (membrana de sub limba) in scopul de a provoca eliminarea unei cantitati de sange, se spune a fi toxic, din acea zona. Sangele curs trebuie eliminat si nu inghitit. Sangerarea se opreste, apoi, cu apa rece tinuta in gura, care, dupa aceea, nu se inghite. La sfarsitul interventiei, persoana trebuie sa urmeze un regim alimentar din care este exclusa carnea, fiind mai folosite zeama de orez, lapte din belsug si cartofi fierti, pentru o perioada de minimum o saptamana.
Hernie
Se recomanda ceai din fructe de soc, de pojarnita (sunatoare), suc de ceapa cu rachiu, iar pe ombilic se aplica radacina de tataneasa pulverizata si fripta cu ceapa, in care se adauga si putin rachiu. Se mai folosesc lumanarica macerata in rachiu sau ceai de cicoare, de sovarf (Origanum vulgare), tataneasa (Symphytum officinale) sau de lanarita (Linaria vulgaris).
Felii de radacina de mutatoare (Bryonia alba) insirate pe o sfoara la uscat si pisate fin se pun, apoi, in rachiu pentru a fi baute. Acest produs se poate aplica si direct pe locul afectat.
Pe curand, cu bine.