Manifest pentru suflet

S-a mai dus încă o săptămână. Altădată, parcă, erau mai solide săptămânile, se scurgeau mai greu. Acum au ajuns să se scurgă foarte repede şi fără culoare. Oricum, trebuia deja să trec la programul de toamnă. Cu ce să încep? Să dau, mai întâi, o raită prin suflet, să văd ce s-a mai adunat. Din când în când trebuie să facem câte o dezintoxicare, să păstrăm tot ce ne face fericiţi şi să scăpăm de stările sufleteşti care ne agresează şi pe care le adunăm de pe unde trecem. Însă mereu vin urgenţe şi amânăm curăţenia sufletului, motivând că n-avem timp suficient.

Ne-am obişnuit să raportăm viaţa numai la planul material. De mici suntem educaţi să ne ridicăm în societate cât mai sus, cu orice preţ, pentru a ajunge să ocupăm un loc cât mai bun în ierarhia socială. Nu este rău, dar uităm de suflet şi îl sacrificăm, făcându-l să treacă prin stări de teamă, deznădejde, nesiguranţă, ameninţare etc. Este o luptă fără sfârşit, cât trăim, din care ieşim secătuiţi, cu sufletul răvăşit şi spiritul ignorat. Ar trebui, din când în când, să ne retragem în universul nostru interior şi să-l ascultăm, căci fără el suntem ca nişte cutii de carton, goale. Dacă nu facem acest lucru şi trăim perpetuu zilele numai în exterior, ne trezim la un moment dat că interiorul nostru ne dă semnale de pierdere a sănătăţii. Şi, în acele momente, luăm decizia să ne tratăm numai cu ceea ce ne recomandă societatea, medicamentele produse de industria farmaceutică. Omul este propriul medicament. Sănătatea noastră este ascunsă în propria putere. Cu această putere putem s-o păstrăm sau să o regăsim. Animalele n-au uitat că au şi ele această putere. Priviţi-le cum se tratează singure, găsind remediu în interiorul lor şi în natura din care fac parte.

Societatea condusă de structurile sale, unite sub aceleaşi principii, în care nu-şi are loc sufletul sau spiritul, nu promovează adevăratele valori ale vieţii, ci tot ceea ce ridică banul la rangul de rege al existenţei.
O valoare adevărată n-are nevoie de publicitate, dar este adevărat că fără publicitate nu se cunoaşte existenţa ei. Oricum, în general, publicitatea este bazată pe interese, şi nu pe promovarea valorilor reale. Aceasta este omenirea. O vedem că a luat-o pe un drum greşit de mult. Acum 2.000 de ani, între Hristos şi Barabas, mulţimea a ales să-l sacrifice pe Hristos. Între adevăr şi minciună, între spirit şi materie, lumea a sacrificat adevărul sau spiritul, alegând minciuna şi efemerul. Să învăţăm din greşelile istoriei şi să alegem adevărul când îl recunoaştem, condamnând minciuna, căci numai adevărul este cel care ne întăreşte trupul, sufletul şi spiritul.

Sunt mulţi oameni despre care putem spune că, dacă n-ar fi egoişti, zgârciţi, răzbunători, răi, hoţi, ar fi nişte oameni şterşi, fără nici o personalitate. Şi este păcat, căci aceştia înclină balanţa vieţii, nu numai a lor, ci şi a celorlalţi, către dezastru, distrugere. Vremurile noastre nu au nevoie de schimbări dictate de sus, de noi legi, ci este nevoie de o luptă împotriva răului. Şi acest lucru se poate face prin deşteptarea fiecăruia dintre noi. Pentru aceasta nu trebuie să folosim arme, ci o cheie. Să deschidem cu ea poarta cunoaşterii adevăratei existenţe şi să trezim curajul şi voinţa neclintită de a acţiona, având o încredere oarbă în intuiţiile şi sentimentele noastre benefice.

Atunci, societatea şi individul care stă la baza ei nu s-ar mai plânge atâta de sănătate. Vibraţiile din jurul nostru ar fi mai apropiate de frecvenţele benefice, cu care ne-am impregna, iar numărul şi gravitatea afecţiunilor ar scădea vertiginos. Societatea contemporană a ajuns aproape să deraieze omenirea de la linia corectă a vieţii. Din cauza acestei derive, bolile sunt din ce în ce mai multe şi mai grave, încât medicina actuală este sufocată, depăşită şi nu numai că nu le mai poate trata pe toate, dar a ajuns să nu le poată cunoaşte pe unele noi. Să-i privim pe cei care trăiesc mai izolaţi, departe de lumea dezlănţuită. Viaţa lor este mai lungă şi mai sănătoasă. Nu putem să trăim cu toţii izolaţi, dar comunicarea cu noi înşine ajută la eliminarea decalajelor, a tensiunilor create de stres, care constituie principala cauză a declinului sănătăţii noastre.

Un om nu este un sac din piele plin cu organe, ci este animat de un suflet legat de spirit şi trăieşte sub influenţele mediului înconjurător, scăldându-se în energiile acestuia. Studierea sănătăţii trebuie făcută holistic. Afecţiunile corpului fizic provin din spirit sau din suflet, acesta din urmă constituind corpul energetic. Expresia "mi-ai mâncat sufletul" se poate traduce prin "m-ai secat de energie", iar la polul opus se află altă expresie "... a însufleţit petrecerea", adică a animat-o, a făcut-o să fie plină de energie. Deci, atunci când se tulbură sufletul suferă sistemul energetic al corpului şi, de asemenea, alimentarea organelor cu energie, atrăgând afecţiuni funcţionale şi structurale. Tratarea pentru eliminarea acestor probleme trebuie făcută în sensul echilibrării sistemului energetic, al regăsirii liniştii sufleteşti. Medicamentele, în general, caută să stopeze un efect, şi nu să înlăture o cauză, fapt benefic pentru industria farmaceutică, pentru că tratamentele durează toată viaţa, de cele mai multe ori, în afecţiunile considerate ireversibile.

Am scris considerate ireversibile pentru că aşa suntem educaţi. Adevărul este altul, pe care noi l-am uitat. Când o persoană se însănătoşeşte, scăpând de o afecţiune considerată incurabilă, cei din jur spun că este o minune. Este, de fapt, un fenomen normal, la îndemâna oricui, dar nu există credinţă în existenţa lui.

Aşa că, dacă nu ne trezim şi trăim adormiţi, legănaţi numai de filosofia existenţei materiale, ne vom depărta de natura mamă într-atât, încât nu vom mai regăsi sănătatea, pulsaţia vieţii noastre fiind decalată faţă de cea normală. Atunci, dacă vocea Universului le va spune pământenilor: "Toţi invalizii de război să facă un pas înainte", se va putea auzi apoi, cu siguranţă: "Cum, chiar aşa nimeni n-a mai rămas pe Pământ?".