x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Pacientul în terapia lui Pearl

Pacientul în terapia lui Pearl

de Romulus Popescu    |    06 Oct 2012   •   00:19
Pacientul în terapia lui Pearl
Nimic din ce ne-am imaginat vreodată nu ne depăşeşte puterile, ci doar cunoştinţele actuale.     
Theodora Rozak
_______________________________

După atâtea informaţii legate de tehnica reconectării, am ajuns la momentul descrierii tratamentului în sine.

Odată cu începerea terapiei, terapeutul îl îndeamnă pe beneficiarul ei să-şi concentreze atenţia în interiorul corpului şi să o lase să călătorească prin el. Cu această ocazie se virează atenţia acestuia de  la eventuale alte gânduri.

În cartea sa, "Reconectarea”,doctorul Eric Pearl descrie  modul în care efectuează această terapie sau, mai bine zis, recomandă cum trebuie să fie efectuată.
Se stabileşte conexiunea cu câmpul pacientului, ţinând mâinile la o distanţă de acesta cuprinsă între câţiva centimetri şi aproape un metru. Deplasându-le în această plajă, se conştientizează contactul cu propriile senzaţii, observând reacţiile persoanei.Este recomandat ca aceasta să stea întinsă pe o masă de masaj sau un pat. Se observă în ce fel mişcarea mâinilor afectează registrele care se manifestă. Modificarea acestor registre corespunde diferenţelor de intensitate şi caracter simţite în mâinile terapeutului şi în jurul lor. După familializarea cu energiile, încep să apară, la nivel de  sentimente, reacţii dinamice în organism. Nu contează partea corpului cu care se începe terapia. Poate fi capul, pieptul sau chiar picioarele. Nu trebuie forţată starea de simţire a tratamentului. Orice senzaţie ce se face prezentă este bună. Important este faptul că se simte, nu ce se simte. Apoi mâinile se deplasează relaxate, lent, înainte şi înapoi sau cu mişcări circulare mici până se găseşte confluenţa. Atunci energia proprie intră pe un alt tărâm, fiinţa terapeutului cunoscând o percepţie de o profunzime nouă, integrând această forţă în propria-i existenţă. Găsind ritmul care amplifică lungimea de undă, forţa ce se exercită prin corpul terapeutului, poate fi controlată această amplificare a energiei. Comunicarea între câmpurile energetice ale celor doi duce la unirea celor două energii cu aceea a restului Universului.

Ținând mâna stângă cu palma în jos, terapeutul o va roti în cercuri mici, într-o zonă de deasupra picioarelor, lăsând ca senzaţia să se acumuleze constant în mână. Cu această intensitate se baleiază mâna pe suprafaţa corpului. Mâna dreaptă se aşează pe un punct aflat la circa douăzeci de centimetri deasupra pieptului persoanei. Apoi se "trage” şi se "întinde” câmpul. Terapeutul va putea observa clar modelul circular de mişcare al mâinii drepte, ca pe un vârtej în palma stângă. Ajungând la această treaptă de sensibilitate se vor conştientiza noi aspecte ale circuitului de răspuns.

Doctorul Pearl, de multe ori, începe prin a roti mâinile în plan vertical atunci când se află în apropierea capului sau a picioarelor şi în plan orizontal dacă este în zona corpului. El promovează şi varianta explorării instinctuale a mâinilor.

Tratamentul poate fi făcut pentru partea din faţă şi partea din spate numai de pe o singură parte a corpului. Se poate simţi în mod diferit pe unele zone. Concentrarea trebuie să se facă pe procesul în sine şi nu pe rezultatul care va veni oricum. Trebuie conştientizate toate schimbările ce apar şi corelate cu ceea ce se simte în mâini în acel timp.

Registrul este o reacţie fizică sau fiziologică involuntară la frecvenţe. Registrele sunt la fel de variate şi de aleatorii ca şi senzaţiile simţite în momentul şedinţelor de vindecare. Registrele nu au aceeaşi intensitate la toţi pacienţii sau acelaşi aspect.

Cu cât se lucrează mai mult pe o zonă care a generat un registru, cu atât mai mult pacientul tinde să reproducă registrul respectiv în mod repetat. Când frecvenţa de reproducere se diminuează sau scade interesul terapeutului pentru registrul respectiv, se trece cu tratamentul pe altă zonă cu un posibil alt registru. Atenţie! Locaţia simptomelor persoanei poate fi în altă zonă decât cea în care se manifestă registrul sau faţă de locul în care se ţin mâinile în acel moment al terapiei. De exemplu, când se lucrează în apropierea picioarelor este posibil ca persoana tratată să scape de durerea de cap. Când se acţionează în apropierea capului este posibil să se refacă auzul  persoanei, dar este la fel de posibil să dispară bătăturile.

La aproximativ jumătate din cei trataţi se mişcă pleoapele, iar la ceilalţi se mişcă chiar ochiul. Uneori unul sau ambii ochi se deschid parţial, dar de obicei rămân închişi. Deci, ochii prezintă aproape întotdeauna un registru. Fie că este vorba de mişcări oculare rapide sau nu, cel mai adesea pacientul este conştient pe deplin de ceea ce se ântâmplă.

Un alt registru important este legat de modificările de respiraţie apărute simultan sau imediat după manifestarea registrului ocular. Astfel, respiraţia, în acele momente, poate fi mai rapidă, mai profundă, neregulată, "pufăită” sau chiar sforăit. Uneori persoana se opreşte complet din respiraţie pentru o perioadă de timp fără urmări grave. Toate aceste modificări ale respiraţiei au ca bază comună starea de unitate, de extaz.

Al treilea registru îl reprezintă declanşarea reflexului de înghiţire. Deseori apare o creştere a frecvenţei şi/sau a intensităţii reflexului. De obicei acest registru apare în prima parte a terapiei, dar poate rămâne prezent şi pe tot parcursul şedinţei.

Apariţia bruscă a lacrimilor reprezintă un alt registru interesant. Fără niciun avertisment, aparent, lacrimile se strâng şi se revarsă în flux continuu pe obrajii pacientului. Este o reacţie declanşată la atingerea Adevărului, moment ce stârneşte emoţii.

Uneori se poate izbucni într-un râs necontrolat.

Mişcarea degetelor reprezintă şi ea un registru prezent în timpul terapiei reconectării. Aceasta apare bilateral, sincron sau asincron. Mişcarea poate avea loc la degetele de la o mână sau de la amândouă simultan sau nu. Pe măsură ce şedinţa avansează, registrul implică atât mâna cât şi încheietura sau chiar şi braţul. Aceste stări pot să apară şi la picioare.

Se remarcă apoi rotirea capului şi mişcări ale corpului. Capul se poate roti uşor sau se poate simţi tras într-o parte şi/sau în cealaltă. Mişcările corpului se observă de obicei la abdomen şi la piept. Pot fi prezente tresăriri ale braţelor şi picioarelor.

Stomacul pacientului poate face şi el zgomot în timpul şedinţei, mai ales când mâinile terapeutului se află deasupra zonei respective.

Şedintele reconective sunt aproape întotdeauna percepute ca plăcute, preţioase şi unice.

Pe lângă registrele descrise mai sus, pacientul ar putea simţi şi senzaţii obişnuite ca: uscăciune, căldură, răceală, fierbinte, rece, umed şi uscat în acelaşi timp, tragere, împingere, vibraţie, electricitate, atracţie magnetică, respingere magnetică, modificări ale densităţii aerului, adieri  (de obicei răcoroase şi specifice locului), expandare (senzaţia de lărgire a corpului ca un "costum spaţial” sau "costum de aer” în forma corpului, dar de cele mai multe ori mult mai larg).

"Toate acestea sunt reale. Nimic nu este inventat, deşi pentru neiniţiaţi pot părea inventate. Şi niciuna dintre aceste energii, odată cunoscute şi incorporate, nu sunt subtile.” -  Dr. Eric Pearl

×
Subiecte în articol: terapia reconectarii