x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă fără drept de apel de chinezoaica Ding Ning

RIO 2016 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă fără drept de apel de chinezoaica Ding Ning

08 Aug 2016   •   06:56
RIO 2016 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă fără drept de apel de chinezoaica Ding Ning

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a fost învinsă fără drept de apel de chinezoaica Ding Ning cu scorul de 4-0 (11-5, 11-8, 11-5, 11-2), duminică, în turul al treilea al probei de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.

Ding Ning, vicecampioana olimpică şi campioana mondială en titre, s-a impus fără probleme în faţa campioanei europene în exerciţiu şi s-a calificat în optimile de finală.

Samara a avut o prestaţie mai bună doar în setul al doilea, în care a condus cu un neverosimil 6-0 şi 7-1, dar apoi a pierdut următoarele şapte puncte şi Ding a întors scorul, câştigând setul cu 11-8.

Cealaltă reprezentantă a României în concursul de simplu, Daniela Dodean Monteiro, va juca luni în turul al treilea, de la ora locală 10,00 (16,00 la Bucureşti), contra japonezei Ai Fukuhara.
 www.agerpres.ro

×