x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Adela Cojan: Efortul financiar al CNAS pentru hepatită este consistent. Am desființat granițele județene

Adela Cojan: Efortul financiar al CNAS pentru hepatită este consistent. Am desființat granițele județene

de Anastasia Paul    |    07 Dec 2022   •   13:00
Adela Cojan: Efortul financiar al CNAS pentru hepatită este consistent. Am desființat granițele județene
Sursa foto: antena3CNN

Efortul financiar de finanțare a tratamentelor pentru hepatită este consistent, spune conf.dr. Adela Cojan, președinta CNAS, la Conferinta “Hepatita C- calea spre vindecare”, parte a proiectului România Inteligentă, organizată de Antena3CNN și cotidianul Jurnalul.

"Pentru această afecțiune, efortul financiar din partea CNAS a fost unul consistent, putem fi dați de exemplu de țară cu bune practici în ce privește drumul către eradicarea acestei maladii. S-a comunicat foarte mult cu Ministerul Finanțelor, este adevărat că dialogul dintre finanțiști și profesioniștii din sănătate poate să fie unul contondent, atunci când într-adevăr economicul obligă profesioniștii să-și prioritizeze tratamentele în funcție de gravitatea bolii, de frecvență, de  prevalență, de incidență, de indicatori de morbiditate, de mortalitate, de indicatori de rezultate. Sunt elemente de etică și deontologie profesională de care întotdeauna când se iau deciziile în sănătate trebuie să se țină cont", explică președinta Casei Naționale pentru Asigurări de Sănătate.

Au fost deființate granițele județene pentru valabilitatea biletelor de trimitere, a ridicării medicamentelor de pe rețetă. 

"Pentru deciziile imediat următoare legate de hepatită, lucrurile s-au îmbunătățit extraordinar. Practic am desființat granițele județene în ceea ce privește valabilitatea biletelor de trimitere, valabilitatea rețetei medicale prescrise. Din aprilie anul acesta este introdus stimulentul pentru motivarea medicilor de familie de a practica serviciile de medicină preventivă, prin intermediul riscogramei pe care o evaluează în fața fiecărui pacient din listă, pot depista o serie de factori de risc asociați evoluției favorbaile sau nefavorabile a hepatitelor înspre ciroză sau nu, mai ales că se completează și riscograme legate de comportamentul alimentar, stilul de viață, comportamentul sexual", explică aceasta. 

Totodată, și vaccinarea împtriva hepatitei B este gratuită.

"Programele de vaccinare sunt susținute financiar. Iar în ceea ce privește  accesul la terapie, pe lângă faptul că există acest contracte cost-volum, care pe noi ne-au ajutat și ne vor ajuta în continuare foarte mult să mărim accesul financiar al pacienților la aceste terapii genotipice și pan-genotipice care sunt costisitoare. Ne-am dori pentru mai multe denumiri comune internaționale substanțe active să le includem în categoria de tipul acestor contracte pentru că sunt cele care ne arată că finanțăm exact acolo unde trebuie, cât trebuie și când trebuie. 

Dacă de la nivelul ministrului de Finanțe se va stabili că această afecțiune cronică cu impact major în sănătatea publică va intra în categoria activităților ce se pot desfășura prin exerciții financiare multi-anuale, spunem prezent în secunda unu de a încheia aceste contracte bugetate multi-anual. Deocamdată suntem însă  legați pe acest calendar, potrivit căruia, după aprobarea legii bugetului de stat pornim la negocieri", spune Adela Cojan.

De asemenea, sunt afecțiuni pentru care nu trebuie trimitere de la medicul de familie, iar hepatita este una dintre ele.

"CNAS pregătește în fiecare an o listă de câteva zeci de afecțiuni care se pot prezenta direct la medicul de specialitate fără să mai fie nevoie de bilet de trimitere  din partea medicului de familie. Hepatita și ciroza hepatică fac parte din această listă, cu drum scurt înspre specialist. Medicația pentru hepatita B poate fi prescrisă în orice județ din țară, poate fi ridicat tratamentul din orice județ. Pentru hepatita C deocamdată sunt cele 17 centre. Însă CNAS pune mult accent și, de  anul acesta, stimulează financiar în mod consistent, activitățile de prevenție din asistență medicală primară". 

Conferința a fost transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro si pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalulro , iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: hepatita adela cojan cnas