"Creșterile de prețuri au generat probleme la nivelul tuturor proiectelor pe care le avem în implementare dar întotdeauna am căutat și am găsit soluții împreună cu autoritățile centrale care ne-au sprijinit.
Fiind vorba de aproximativ 520 de milioane de euro, cu niște indicatori foarte mari în această perioadă, am încercat să rezolvăm aceste probleme și zicem noi că le-am depășit. Acolo unde nu găsim soluții la nivel central în cercăm să suplimentăm de la bugetul local. În toate proiectele venim și noi cu o parte importantă de cofinanțare. Avem și partea de cheltuieli neeligibile pe fiecare proiect.
Toate aceste crize, de exemplu criza energetică, ne-au determinat să gândim alte proiecte și să obținem alte finanțări. De exemplu pe parte de consum energetic, inclusiv operatorul regional de apă are un proiect aprobat pentru panouri fotovoltaice care să susțină acest cnsum de energie. Cam 12% din cheltuielile de operare ale companiei de apă se duc în direcția costului de energie. Au un proiect în care vor pune panouri fotovoltaice pentru 40 de locații de consum în sediile companiei de apă, în 21 de localități din Ilfov.
Și CJ am pregătit un astfel de proiect și urmează să îl depunem, în perioada următoare, la Ministerul Energiei pentru consumul clădirilor noastre. Vom pune la dispoziție un teren pe care vom instala panouri fotovoltaice și ne vom compensa consumul", explică acesta.