Directori de stat cu salarii uriașe, dar fără rezultate
În cadrul conferinței RO 3.0 - Upgrade România, ministrul Economiei, Radu Miruță, a atras atenția asupra disfuncționalităților din companiile de stat. Potrivit acestuia, există directori care încasează lunar 50.000 de lei, în ciuda faptului că nu îndeplinesc nici măcar criteriile elementare de performanță.
„Am analizat criteriile de performanță și am găsit obiective precum: să stai opt ore la serviciu sau să nu întârzii dimineața. Dosare întregi sunt pline cu astfel de absurdități. Lucrurile acestea trebuie schimbate”, a declarat Miruță.
Ministrul a subliniat că un salariu ridicat ar fi justificat doar dacă persoana în cauză ar administra o resursă critică și ar aduce beneficii reale pentru economie.
„Pentru o companie de stat performantă, 50.000 de lei pe lună poate fi chiar puțin. Problema apare atunci când, în realitate, plătim mai mult pe energie importată decât pe cea produsă intern, în timp ce directorii sunt răsplătiți regește fără rezultate”, a punctat el.
Performanța, nu agendele telefonice, trebuie să decidă conducerea
Radu Miruță a cerut o reformă radicală în conducerea companiilor de stat, pledând pentru numirea unor profesioniști autentici în locul celor susținuți politic.
„Trebuie să avem curajul să aducem în companiile de stat oameni care fac performanță, nu doar persoane cu agende telefonice pline. Știu că va exista rezistență politică, dar fără această schimbare nu vom progresa”, a avertizat ministrul.
Digitalizarea, soluția pentru creșterea economică
Un alt punct important abordat de ministru a fost digitalizarea administrației publice, un proces esențial pentru eficientizarea sistemului și stimularea economiei. România se află pe ultimul loc în UE la acest capitol, iar Miruță a subliniat potențialul uriaș al digitalizării:
„Dacă România ar ajunge măcar la jumătatea mediei europene în digitalizare, PIB-ul ar crește cu 3%. Asta înseamnă echivalentul întregului buget alocat educației. Iar acest lucru se poate obține doar prin digitalizare”, a explicat el.
Rezistența la digitalizare: „Un joc de tras sfoara”
Ministrul a vorbit și despre rezistența instituțională față de modernizarea digitală a statului:
„E ca un joc de tras de sfoară: unii trag într-o direcție, alții în cealaltă. Rezistența apare pentru că digitalizarea scoate dosarele din sertare, aduce transparență și face vizibile problemele – cum ar fi TVA-ul nerecuperat. Când aprindem lumina, lucrurile încep să se miște”, a concluzionat Miruță.


