„Suntem în fața unor proiecte care necesită resurse financiare substanțiale, iar acestea sunt în mare parte asigurate din Fonduri Europene", a declarat ministrul. „Fie că vorbim de Fonduri Europene nerambursabile, cum ar fi Programul Operațional de Transport, sau de împrumuturi, este esențial să eliminăm birocrația care îngreunează implementarea acestor proiecte."
Grindeanu a evidențiat succesul obținut în accesarea fondurilor europene, menționând că până la sfârșitul anului trecut s-a reușit accesarea unei sume considerabile, depășind chiar suma inițială prevăzută pentru programele de infrastructură. „Sunt 40 de miliarde de euro de care vorbim, din care 13, 14 miliarde sunt asigurate pe fonduri europene", a adăugat el.
Referindu-se la proiectele actuale de infrastructură rutieră, ministrul a subliniat că sunt în desfășurare aproximativ 750 de kilometri de autostradă sau drum expres. Totodată, a subliniat importanța implementării unui registru unic pentru zona de utilaje, pentru a eficientiza procesul de construcție.
Cu privire la viitor, Grindeanu a indicat că până în 2030 este necesară o investiție de 40 de miliarde de euro pentru construirea de autostrăzi și drumuri expres. De asemenea, a anunțat semnarea celui mai mare contract din istoria Ministerului Transporturilor pentru Autostrada Transilvaniei.
„Sunt proiecte care au nevoie de resurse financiare, iar acestea sunt asigurate într-o proporție covârșitoare din Fonduri Europene.
Fie că vorbim de Fonduri Europene nerambursabile, așa cum la ora actuală avem Programul Operațional de Transport sau vorbim de împrumuturi.
Până la sfârșitul anului trecut am avut celălalt program de infrastructură mare, unde la ministerul Transporturilor am reușit nu doar să accesăm întreaga suma, cea de 4,5 miliarde de euro, bani nerambursabili, ci mergem cu un miliard peste pentru că au fost alte componente precum apă, canal care nu au reușit să cheltuie banii și atunci i-am luat noi.
Sunt 40 de miliarde de euro de care vorbim, din care 13, 14 miliarde sunt asigurate pe fonduri europene.
Pentru proiectele desfășurate pe zona rutieră, vorbim astăzi de aproximativ 750 de kilometri de drum de mare viteză, autostradă sau drum expres, aflate în lucru.
Fără aceste componente, niciun proiect nu poate fi dus la bun sfârșit.
Am pus în aplicare acel registru unic, dacă vorbim de zona de utilaje. Pentru infrastructura rutieră urmează să mai lansăm contracte pentru 1700 de kilometri.
Vorbim până în 2030 de un necesar de 40 miliarde de euro. Acești kilometri de drum expres sau autostradă necesită resurse de fără de care nu le vom putea implementa.
În perioada următoare vom semna cel mai mare contract pe care l-a avut în istorie ministerul Transporturilor. Este vorba de Autostrada Transilvaniei. Istoric, este cel mai mare contract pe care îl vom semna", a spus Sorin Grindeanu.