x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Mirabela Dumitrache, purtător de cuvânt CJ Ilfov: "Degeaba avem proiecte și bani dacă proiectele nu ajung la oameni"

Mirabela Dumitrache, purtător de cuvânt CJ Ilfov: "Degeaba avem proiecte și bani dacă proiectele nu ajung la oameni"

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   17:00
Mirabela Dumitrache, purtător de cuvânt CJ Ilfov: "Degeaba avem proiecte și bani dacă proiectele nu ajung la oameni"

Consiliul Județean Ilfov are multe proiecte dar acestea trebuie să fie cunoscute de oameni, explică Mirabela Dumitrache, purtător de cuvânt CJ Ilfov, la Conferința Națională “Viață bună pentru locuitorii Județului Ilfov, mediu, calitatea spațiilor verzi, măsuri anti-poluare”, organizată de cotidianul naţional Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă.

"Degeaba avem proiecte și bani dacă proiectele nu ajung la oameni și nu sunt asimilate de ei. Trebuie să le conștientizeze și să le asume. Așa cum noi, în calitate de persoane care deținem funcții publice, ne asumăm aceste funcții și proiectele pe care le avem de dus la bun sfârșit, așa și cetățenii trebuie să-și asume statutul de cetățean și să ia în calcul cu seriozitate toate obligațiile. Pentru că, până la urmă, vorbim de o comunitate. Fără să existe această comunitate nu putem să realizăm aceste proiecte. Cineva trebuie să le implementeze, să și le asume, iar ceilalți trebuie să le respecte.

Am format echipe mixte de comunicatori

Am format echipe mixte de comunicatori, alături de partenerii din cadrul UAT-urilor. Nu putem ajunge la cetățean decât prin intermediul primarilor.

În Campania pentru reducerea consumului de electricitate, mai ales că  vorbim despre facturilor care au crescut, am format echipe în localități și să-i ajute pe oameni să conștientizeze cât de importantă este reducerea consumului de energie energie electrică. Cum? Prin folosirea mai mult a luminii naturale din timpul zilei, termostate în casă pentru reglarea temperaturii interioare. A venit canicula, este  vară și, cu siguranță, mulți dintre noi folosim acum aparate care să ne aducă un confort. Trebuie să le folosim cu răspundere, să ne dăm seama cum putem gestiona toate aceste situații. 

Avem o campanie care îi ajută pe oameni să conștientizeze, care vorbește despre instruirea populației, autorităților locale cu privire la problematica mediului înconjurător. Acțiunile pe care le-am realizat la CJ, de împădurire, ecologizare. Degeaba realizăm campanii dacă nu facem acțiuni concrete. Să realizăm cu sprijinul voluntarilor aceste acțiuni de împădurire, ecologizare. În acest acțiuni am avut alături copii de grădiniță, elevi de gimnaziu, de clasele primare. Asta înseamnă puterea exemplului.

Pe de altă parte, să-i învățăm pe cetățeni să folosească transportul alternativ. Avem proiectul pentru realizarea a zeci de kilometri de piste de biciclete pentru oamenii care vor să se plimbe prin Ilfov, care vor să meargă la o plimbare în weekend", spune Mirabela Dumitrache. 

 

×