x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Prof.dr. Cristina Ghiță: Mulți copii care au participat la proiectul "Ora de relaxare", își doresc acum să aibă un animal în școală

Prof.dr. Cristina Ghiță: Mulți copii care au participat la proiectul "Ora de relaxare", își doresc acum să aibă un animal în școală

de Redacția Jurnalul    |    30 Mar 2023   •   15:15
Prof.dr. Cristina Ghiță: Mulți copii care au participat la proiectul "Ora de relaxare", își doresc acum să aibă un animal în școală
Sursa foto: Lucian Alecu

Mulți copii care au participat la proiectul "Ora de relaxare", își doresc acum să aibă un animal în școală, precizează prof.dr. Cristina Ghiță, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, la Conferința Națională “Afecțiune, implicare, responsabilitate – strategie de succes pentru îngrijirea animalelor din județul Ilfov”, organizată de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și cotidianul național Jurnalul.

"În toate programele educative pe care mi le-am propus sau la care am participat la nivel local, județean, regional sau național, m-am gândit întotdeauna și la grupul țintă indirect, și anume părinții acestor copii. Pentru că totul pornește din familie. Copilul petrece 6-7 ore la școală dar până la 24 de ore le petrece în mediul său din cadrul familiei. Nu am ezitat, și la propunerea CJ Ilfov în foarte scurt timp am încheiat un acord de parteneriat, am dezvoltat rapid activități în baza acestui proiect formal.

Noi abia așteptam să dezvoltăm activitățile concrete cu specialiști și cu animale în școli. Drept pentru care, în acest an școlar, în câteva unități de învățământ din județul Ilfov s-a desfășurat "Ora de relaxare", care contribuie în special pe dezvoltarea componentei atitudinale în rândul copiilor. La finalul activităților, copiii au semnalat - Doamnă, dar cum putem face să avem și noi un cățel la școală. Într-adevăr, starea de bine și tot ce înseamnă activități concrete de educare folosind aceste animale aduc o bucurie în rândul copiilor, și impactul este imediat. 

Ne așteptăm ca acest proiect să fie implementat în cât mai multe școli în anul școlar următor, nu neapărat de o manieră curriculară, ci activități școlare extra. Sunt o grămadă de posibilități de organizare a unor astfel de activități educative. Acum suntem în plin proces de încheiere a unui acord de parteneriat cu Facultatea de Medicină Veterinară din București. Cu o echipă de medici dornici să contribuie la tot ce înseamnă componenta educațională, atât în rândul adulților, dar mai ales în rândul copiilor. Vom avea un proiect, atât în școlile din Ilfov, cât și copiii din Ilfov la Facultatea de Medicină Veterinară. Cu activități de cum să acorzi primul ajutor la un animal pe care l-ai găsit accidentat, a fost otrăvit sau s-a lovit, campanii de educare pornind de la elevi. În felul acesta putem contribui, ca școală, la educarea părinților. 

Cred că impactul va fi mare mai ales în rândul copiilor cu cerințe educaționale sau chiar și în școlile speciale, cu copii cu dizabilități mai severe, pentru că se transmite această energie de o manieră firească și, în același timp, prin activitățile simple, concrete, împreună cu animale, în special căței, copiii aceștia încep să strălucească. Avem în județul Ilfov o școală specială la Periș dar avem foarte mulți copii cu probleme educaționale speciale la nivelul tuturor unităților de învățământ, aceștia fiind integrați în învățământul de masă. Și atunci putem să ne folosim de această pârghie și să dezvoltăm activități educative și cu acești copii", spune reprezentanta IȘJ Ilfov.

×
Subiecte în articol: ilfov animale sterilizare adoptii