x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Theodor Popa, consilier superior achiziții publice Primăria Măgurele: Digitalizarea înseamnă reducerea timpului spre zero a cetățeanului

Theodor Popa, consilier superior achiziții publice Primăria Măgurele: Digitalizarea înseamnă reducerea timpului spre zero a cetățeanului

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2023   •   19:40
Theodor Popa, consilier superior achiziții publice Primăria Măgurele: Digitalizarea înseamnă reducerea timpului spre zero a cetățeanului

Digitalizarea înseamnă reducerea timpului, spre zero, a cetățeanuluiTheodor Popa, consilier superior achiziții publice Primăria Măgurele, la Conferinţa Naţională „Ilfov, județ inteligent – Digitalizare, Educație, Cercetare, Inovare”, din cadrul proiectului România Inteligentă, organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

"Pentru mine digitalizarea înseamnă reducerea timpului spre zero a cetățeanului de a parcurge drumul către primărie. Am reușit deunerea online a documentelor și managementul de documente.

Avem peste 85 de tipuri de cereri, dintr-un total de 100, care se pot depune online. Răspunsul este la opțiunea cetățeanului. Poate opta pentru răspunsul pe mail, online direct în platformă. Vom implementa prin PNRR, pe componenta C10, vom avea și două căsuțe poștale inteligente, gen easy-box, numai că acolo pot fi depuse numai documente și pot  opota să-și ridice documentul la 12 noaptea. Va primi un cod prin SMS sau prin email, se poate duce oricând să ridice acel document. Achizițiile sunt făcute, cred că în maxim două luni se va implementa.

O să facem și un sistem integrat. Cererea poate fi depusă online, pe site, poate să o depună de pe telefon. Ca plan de viitor, avem și o aplicație smart city, și din aplicația respectivă poate să depună orice cerere. Sunt mai multe module. Unul în care orice cetățean poate pune întrebări. În spatele acestei digitalizări există și module care trebuie să facă lucrurile să meargă, sunt funcționale în cadrul primăriei. Și acolo am implementat foarte multe softuri tocmai pentru a reduce acești timpi, să  ajutăm cetățeanul să petreacă cât mai puțin timp în relația cu noi, să rezolve problema cât mai repede.

Orice cetățean poate trimite solicitarea nu doar către primăria orașului Măgurele, ci către toate instituțiile care au acest sistem implementat. În  afară de instituțile publice, gen primăria sau consiliul județean, vor exista și departamentele. Informația va circula de la cetățean pentru a i se rezolva problema, indiferent că este consiliu județean, primăria Măgurele sau orașul Tunari, etc. Orice cerere se înregistrează automat și se duce prin acest soft direct la departament", explică Theodor Popa. 

 

 

×