x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Semnale pozitive din mediul de afaceri, în ciuda austerității. Vicepremierul Anastasiu: „România are un potențial extraordinar”

Semnale pozitive din mediul de afaceri, în ciuda austerității. Vicepremierul Anastasiu: „România are un potențial extraordinar”

de Redacția Jurnalul    |    08 Iul 2025   •   17:29
Semnale pozitive din mediul de afaceri, în ciuda austerității. Vicepremierul Anastasiu: „România are un potențial extraordinar”

Într-un climat economic tensionat, marcat de austeritate și măsuri de ajustare bugetară, companiile românești care continuă să investească și să inoveze devin motoare reale ale dezvoltării. Conferința RO 3.0 – Upgrade România, organizată de Antena 3 CNN, a adus în prim-plan vocile antreprenorilor care demonstrează că succesul este posibil chiar și în vremuri dificile.

Conferința RO 3.0 – Upgrade România, organizată de Antena 3 CNN, a oferit un cadru de dialog între reprezentanții mediului de afaceri și noua guvernare, într-un moment în care economia românească trece printr-o perioadă de ajustări bugetare severe. Cu toate acestea, antreprenorii care continuă să performeze și să investească devin repere de stabilitate și optimism.

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a transmis un mesaj încurajator, evocând propria experiență ca antreprenor întors din diaspora.
„Sunt unul dintre cei care, cu mulți ani în urmă, s-a întors din Germania în România și a făcut tranziția de la medicină la antreprenoriat. A fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. România are un potențial extraordinar, sunt oportunități la tot pasul. Cei care au viziune, determinare și o strategie clară au șanse mari de reușită”, a declarat Anastasiu.

Oficialul a punctat și reacția rapidă a guvernului în fața riscurilor economice iminente:
„Un alt motiv de speranță este că actualul executiv a fost capabil să intervină rapid. În doar zece zile a reușit să tragă frâna de mână, evitând astfel un derapaj economic periculos care ar fi dus la creșterea cursului valutar, majorarea dobânzilor și dificultăți financiare majore pentru populație.”

×